Noutate

Părinții vor face parte din comisia de bacalaureat

Începând cu examenul de bacalaureat de anul viitor, părinții vor avea câte un reprezentant în toate comisiile de evaluare și examinare a probelor de la examenul de bacalaureat.
Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar a solicitat acest lucru ministrului Educației, Mihail Hărdău, și acesta a fost de acord. Astfel, s-a semnat un parteneriat între Ministerul Educației și Cercetării, și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți. Principalul motiv invocat de părinți pentru a li se permite să facă parte din componența comisiilor de bacalaureat a fost scandalul provocat la sesiunea de bacalaureat de vara trecută, frauda și proasta organizare a examenului. Părinții vor avea câte un reprezentant, cu titlul de observator, în toate comisiile de evaluare și examinare de la Bacalaureat. Așadar, nici o încercare de fraudă, de favorizare sau clemență față de un candidat nu va trece neobservată de către reprezentantul părinților. Totodată, în acordul semnat între Ministerul Educației și Cercetării și Federația Națională de Părinți mai este prevăzut faptul că ministerul va consulta Federația Părinților cu privire la proiectele de legi, regulamentele și metodologiile care privesc învățământul preuniversitar; va fi consultată de către Ministerul Educației cu privire la derularea procesului descentralizării; va promova inițiativele, proiectele, studiile și metodologiile, care vizează creșterea calității și modernizării învățământului preuniversitar, elaborate de asociațiile de părinți, comitetele reprezentative ale părinților, copii și profesori.

Recomandări

Specialiștii în educație discută soluții pentru integrarea elevilor cu cerințe speciale în școala de masă

Clase supraaglomerate, cu peste 32 de elevi și multe posturi sacrificate, după măsurile de austeritate din educație

„Demisia ministrului David este egală cu zero dacă nu se anulează măsurile privind plata cu ora și norma didactică”

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN COMUNA BOTOȘANA

Finalizare implementare proiect: „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN ORAȘUL DOLHASCA