Părinții victimelor din Colectiv acuză ISU și Ministerul Sănătății că sunt principalii vinovați: „Se știa că în România nu sunt condiții pentru a trata astfel de cazuri”



Părinții victimelor din clubul Colectiv îi consideră vinovați pentru tragedia în care și-au pierdut viața 64 de oameni pe reprezentanții ISU și pe șefii din Ministerul Sănătății, precizând că se știa, la nivelul ministerului, că în România nu sunt condiții pentru a trata astfel de cazuri de arși, scrie Mediafax.”Am un mesaj și o misiune de la băiatul meu, să se facă dreptate și să nu se mai întâmple. (…) În percepția noastră, ISU, Ministerul Sănătății sunt principalii vinovați ai intervenției și tratamentelor din spitale. Există imagini în care șoferul de pe salvare întreabă «unde îl duc?», cu targa în drum spre ambulanță, iar un domn cu însemne ISU pe spate i-a spus «nu la Floreasca!». (…) Același lucru este și în cazul Ministerului Sănătății. Când te trezești în patru-cinci spitale din București cu 150 de arși, care nu sunt bolnavi, sunt cazuri speciale, nu există… și se știa undeva, acolo sus la conducerea ministerului că nu există condiții pentru a trata în mod eficient astfel de cazuri. Mă întreb de ce nu au luat decizia transferului în unități specializate din primul moment. A fost nevoie să moară 10 oameni că să se sperie și să îi trimită afară pe cei care mai puteau fi trimiși”, a declarat Laurențiu Istrate, părintele unui tânăr care și-a pierdut viața în tragedia din Colectiv.



Recomandări

Ministerul Sănătății introduce starea de alertă epidemiologică din cauza creșterii numărului cazurilor de gripă

Ministerul Sănătății introduce starea de alertă epidemiologică din cauza creșterii numărului cazurilor de gripă. Sursa foto medic chat
Ministerul Sănătății introduce starea de alertă epidemiologică din cauza creșterii numărului cazurilor de gripă. Sursa foto medic chat

Doctorii suceveni, „uitați” de către colegii lor din centrele universitare vechi, că tratează pacienți cu AVC 24 de ore din 24, 7 zile din 7

Doctorii suceveni, „uitați” de către colegii lor din centrele universitare vechi, că tratează pacienți cu AVC 24 de ore din 24, 7 zile din 7

Spitalul din Suceava este în top la extragerea cheagurilor de sânge din creier după AVC și la coadă la finanțarea de la Ministerul Sănătății pentru acest tratament

144 de cazuri de gripă, aproape 1.500 de alte viroze respiratorii și peste 430 de pneumonii, într-o singură săptămână, în județul Suceava

144 de cazuri de gripă, aproape 1.500 de alte viroze respiratorii și peste 430 de pneumonii, într-o singură săptămână, în județul Suceava