Părinții trebuie să completeze fișe privind segregarea școlară, pentru monitorizarea fenomenului în școli

Segregarea școlară, o formă gravă de discriminare care are drept consecință accesul inegal al copiilor la o educație de calitate, este în atenția Ministerului Educației, care vrea o evidență mai clară asupra fenomenului.Părinții au primit din partea diriginților Fișe de monitorizare a segregării școlare, pe care trebuie să le completeze, obligatoriu, până la o dată limită transmisă.Datele vor fi introduse de reprezentanții din școli în SIIIR, Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România, pentru ca Ministerul Educației să poată centraliza și monitoriza fenomenul.
În Fișa de monitorizare, părintele trebuie să completeze date despre etnia copilului, dacă elevul are sau nu vreo dizabilitate, dacă provine dintr-o familie monoparentală, mediul rural/urban, dacă a participat la activități extrașcolare, dacă a fost admis pe locuri speciale și dacă a făcut cerere să studieze disciplina Istoria și tradițiile minorității naționale.De asemenea, părintelui i se cer câteva date referitoare la numărul de ani de studiu și ultimul ciclu de educație absolvit (pentru ambii părinți).
Referitor la colectarea acestor date, Daniel David, ministrul Educației, a adus câteva lămuriri, menționând că „dincolo de faptul că sunt date de care avem nevoie și prin relație cu Comisia Europeană, prin proiectele pe care le avem, este foarte important pentru minister să știe cum stăm în ceea ce privește segregarea școlară, pentru a putea după aceea să luăm măsuri sau când obținem diverse fonduri europene, să știm în ce zonă să le ducem și unde este nevoie de aceste fonduri”, notează www.edupedu.ro . Acesta a admis că a fost o activitate birocratică în plus, dar aceste date sunt importante atât pentru minister, cât și pentru cei care au furnizat aceste date. Termenul până la care pot fi introduse datele elevilor privind segregarea școlară în aplicația SIIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România) a fost extins cu peste o lună, până pe 17 martie.

Părinții trebuie să completeze fișe privind segregarea școlară, pentru monitorizarea fenomenului în școli
Părinții trebuie să completeze fișe privind segregarea școlară, pentru monitorizarea fenomenului în școli

Potrivit legislației, în învățământul preuniversitar este interzisă segregarea școlară pe criteriul etnic, al dizabilității sau cerințelor educaționale speciale, pe criteriul statutului socio-economic al familiilor, al mediului de rezidență al elevilor și al performanțelor școlare.Prevenirea și eliminarea fenomenelor de segregare școlară este o prioritate a Ministerului.Segregarea este o formă gravă de discriminare și are drept consecință accesul inegal al copiilor la o educație de calitate, încălcarea exercitării în condiții de egalitate a dreptului la educație, precum și a demnității umane.

Recomandări

41% dintre adolescenți au consumat alcool în ultima lună, iar un sfert dintre ei au accesat jocuri de noroc

Lecții de viață în mijlocul naturii: elevii din Liteni în proiectul „Respect pentru natură, respect pentru viață”

Toți directorii unităților de învățământ din Suceava și inspectorii școlari generali din Moldova – „Împreună pentru viitorul educației”

Ce note au primit directorii pentru activitatea din anul școlar trecut. Punctaje bune, cu o singură excepție