Părinții și bunicii, primii profesori de religie ai copiilor

În primii ani de viață, copilul învață cele mai multe deprinderi prin imitare, de aceea lucrurile bune și frumoase vor fi mai ușor sădite în sufletul acestuia când în interiorul familiei există atmosfera de comuniune cu Dumnezeu. Pentru formarea conștiinței moral-creștine este foarte importantă prezența cât mai frecventă a copiilor în biserică. „Educația religioasă este strâns legată de Biserică, nu poate fi despărțită și, de aceea, părinții trebuie să-i aducă în biserică de foarte mici, pentru a se obișnui cu atmosfera locului în care lucrează Duhul Sfânt”, a îndemnat pr. Constantin Naclad, inspectorul Biroului de catehizare cu tineretul, din cadrul Sectorului Teologic-educațional al Patriarhiei Române.
De multe ori ochii ni se scaldă în admirație când privim fețele senine ale pruncilor și copiilor cum, pe măsura răbdării lor, ascultă cuvintele preotului în sfânta biserică și caută cu neascunsă curiozitate chipul sfinților; și nu odată am gândit: „cinste cui îi îndeamnă spre Cuvântului Domnului; vor ajunge oameni buni în viață”. Prețuirea aceasta se îndreaptă, cu precădere, spre bunici și părinți, persoanele care, dorind o bună creștere a vlăstarului lor, țin seama de îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos: „Lăsați copiii să vină la Mine” (Matei 19, 4) și sădesc în conștiința lor fapta cea bună. Educația religioasă predată copiilor încă de la cele mai fragede vârste este vitală sub aspectul formării personalității viitorului adult, la această vârstă zidindu-se bazele trainice ale conștiinței moral-creștine. Iar răspunderea pentru acest act educațional timpuriu le revine părinților și bunicilor, pentru că doar arareori la grădiniță (afară doar de cele care au specificat în mod explicit în programul lor) preșcolarii sunt puși, prin intermediul activităților, în legătură cu Dumnezeu.
„Importanța educației religioase la copilul mic este precum „cei șapte ani de acasă”, când copilul capătă fundamentul vieții lui întregi. Un copil care crește în atmosfera de rugăciune, într-o familie în care legătura cu Dumnezeu este prezentă, va crește mult mai ușor și mai drept. Sfântul Ioan Gură de Aur și toți marii pedagogi subliniază cât de important este ca un copil să fie îndrumat spre cele sfinte”, a spus pr. Constantin Naclad, inspectorul Biroului de catehizare cu tineretul, din cadrul Sectorului Teologic-educațional al Patriarhiei Române.
„Copilul dus de mic la biserică are un comportament mult mai puțin agresiv la grădiniță și școală, este mai cuminte, mai răbdător, mai tolerant; educația religioasă din copilărie este foarte importantă pentru viața viitorului adult. Mai mult, un om ce din copilărie a avut sămânța credinței sădită în suflet și minte revine ușor și cu mai multă hotărâre la credință”, a susținut și doamna Maria Orzetic, profesor de religie și autor de manuale.
Primii pași în educația religioasă a copilului mic
Prezența copilului în biserică reprezintă unul dintre primii pași în educarea copilului din punct de vedere moral-creștin, în acest spațiu încărcat de emoție și gândire creatoare copilul învățând să se poarte, își dezvoltă răbdarea și își cultivă blândețea. „Copilul învață că este foarte important să ții legătura cu Creatorul tău, să fii recunoscător Lui; devine bun și milostiv, învață respectul față de semeni, față de morți și primește harul Sfântului Duh, lucrător în chip nevăzut în fiecare dintre noi, pentru că rugăciunea este mai puternică unde sunt mai mulți care o înalță către cer”, a mai subliniat doamna profesor, cadru didactic cu mare experiență.
De asemenea, părintele Naclad, preot slujitor la Biserica „Sfântul Nicolae” – Domnesc din Iași, a subliniat că „educația religioasă este strâns legată de Biserică, nu poate fi despărțită. Părinții care vor să-și crească copiii în atmosfera locului în care lucrează Duhul Sfânt îi aduc la sfânta biserică. Primii pași înseamnă efectiv a-l pune pe copil în relație cu Dumnezeu, care l-a creat, prin noțiunile de bază care privesc religia”, sintetizează părintele Constantin Naclad.
Nu orice părinte poate fi însă un bun profesor de religie pentru copilul său, cel mai bun dascăl va fi credinciosul adevărat, practicant. „Nu poți cere copilului să facă ceva dacă tu însuți, prin ceea ce faci, te dezici de ceea ce ceri. Puterea exemplului este mai mare aici ca oriunde”, a mai spus doamna profesor.
Răspunsuri pe înțelesul copiilor
Prin imitare, copilul va deprinde, așadar, din ce vede în practica părinților sau a bunicilor, primele cunoștințe despre Dumnezeu: va învăța ușor, după model, semnul Sfintei Cruci, închinăciunea, sărutatul icoanei, comportamentul în biserică etc. „De la 2-3 anișori putem vorbi copiilor despre Dumnezeu. El va pune diverse întrebări „Cine este în icoană? Cine-i Doamne-Doamne…? Dar Maica Domnului, îngerul etc…? Iar părinții vor răspunde pe măsura priceperii lor, în funcție de nivelul lor de credință, de experiența anterioară, de informarea lor”, spune doamna profesor. Copilul mic va asimila și va înțelege foarte ușor rugăciunile, spuse împreună cu părinții la diverse momente ale zilei, precum „Înger îngerașul meu”, „Doamne, Doamne, ceresc Tată….” , „În numele Tatălui și al Fiului și al Sf. Duh”, „Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!”, „Doamne, miluiește!” „Doamne, ajută-mă!”, dar și „Doamne, iartă-mă!” – spus cu pioșenie atunci când fac o faptă rea. La rugăciunea „Tatăl Nostru”, nu puțini copii își întreabă părinții sau bunicii de ce mai au un Tată în Cer, iar adulții, cu puțin tact, le pot oferi, pe înțelesul lor, răspunsul corect: „Da, mai am un Tată în cer, toți oamenii mai au un Tată, același Tată. Îl numesc pe Dumnezeu Tată din cer pentru că El acolo „locuiește” și este Tatăl tuturor oamenilor de pe pământ, pentru că El ne-a făcut pe toți și pe toate câte sunt în jurul nostru: copacii, florile, animalele, astrele, universul… totul. El este unicul Creator. Numai așa putem înțelege și explica lumea, dacă acceptăm pe Dumnezeu ca unic Creator”, întărește doamna Maria Orzetic.
Mama, primul profesor
Întrucât legătura maternă este cea mai puternică, celor mai mulți dintre copiii de ieri și de azi credința le-a fost sădită de mamă și perpetuată, mai târziu, de preotul din parohie. „Eu am fost un caz fericit, mama mea a fost o sfântă. La mama mea nu am văzut decât rugăciunea, toate cărțile, toate lecturile și toate preocupările ei erau legate exclusiv de Biserică și de mântuire. Ea m-a îndemnat spre Dumnezeu și Biserică, a sădit în mine credința adevărată. De asemenea, am avut parte și de un preot deosebit în locul în care m-am născut, Piatra Neamț, care ne-a fost model mult timp și pe care l-am admirat întotdeauna pentru calmul, prezența și cuvântul lui. Toate au contribuit și de când mă știu nu cred că aș fi putut alege altceva; și mulțumesc lui Dumnezeu că am avut șansa aceasta, pentru că nu mulți o au sau au avut-o”, s-a destăinuit părintele Constantin Naclad, inspectorul Biroului de catehizare cu tineretul, din cadrul Sectorului Teologic-educațional al Patriarhiei Române.
(Oana NISTOR)