Părinții elevilor din Valea Jiului abandonați de agenția de turism Avangarde Club în Paris sunt hotărâți să dea în judecată agenția și Ministerul Turismului, care a eliberat licența acestei societăți, la ora transmiterii acestei știri copiii aflându-se deja pe teritoriul Germaniei.
Elevii hunedoreni abandonați de agenția de turism Avangarde Club în Paris au părăsit Franța și au ajuns pe teritoriul Germaniei, însă profesorii însoțitori spun că nu pot preciza cu exactitate când vor ajunge în țară, necunoscând „regimul de condus al șoferilor”. În paralel, părinții elevilor sunt hotărâți să acționeze în judecată atât agenția, cât și Ministerul Turismului, pentru că a dat licență unei astfel de societăți, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Profesoara Olga Markos, una dintre însoțitoarele grupului de elevi, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că au părăsit Franța, în momentul transmiterii acestei știri elevii tranzitând Germania.
„Nu știu cu exactitate când vom ajunge acasă, pentru că nu cunosc regimul de condus al șoferilor și nu e cazul să forțăm nota”, a spus Olga Markos.
Potrivit sursei citate, grupul nu va înnopta în niciun alt hotel, călătoria neavând puncte de oprire.
Olga Markos a declarat că a reușit să suporte cheltuielile suplimentare din Franța și datorită unui ajutor financiar primit din țară, de la „niște cunoștințe”.
Octavian Popescu, președintele comitetului de părinți de la Școala Generală „Avram Stanca” din Petroșani, unitate școlară care are elevi în excursie, a declarat că profesorii însoțitori au făcut tot posibilul pentru ca acești copii să „treacă mai ușor peste trauma unei excursii de coșmar”.
„Au scos bani din buzunarul propriu (profesorii – n.r.) pentru ca acești copii să poată rezista în Franța”, a menționat Octavian Popescu, a cărui fiică se află în grupul abandonat în Paris.
Popescu a spus că a discutat cu mai mulți părinți și au hotărât să acționeze în judecată atât agenția de turism, cât și ministerul de resort, care a eliberat licență de funcționare firmei respective.
„Vom duce copii la psiholog pentru a stabili exact ce traumă au suferit. În funcție de concluziile specialistului, le vom cere celor vinovați daune morale”, a adăugat el.
Elevii din Valea Jiului plecați în excursie în Franța și abandonați de agenția de turism Avangarde Club în Paris au plecat, duminică, spre țară, cu două autocare, fiecare dintre acestea având doi șoferi, iar, potrivit unuia dintre părinți, copiii ar urma să călătorească încontinuu până acasă, fiind așteptați să ajungă luni seara.
„Am vorbit cu fetița mea și mi-a spus că au plecat spre casă. Nu știu foarte multe detalii, însă noi îi așteptăm să ajungă pe mâine (luni – n.r.) seara”, a declarat, duminică, Ionel Tirea, tatăl unei eleve plecate în excursie.
Acesta a spus că nu are informații concrete despre drumul pe care îl vor face copiii la întoarcere, însă crede că vor călători încontinuu până la ajungerea în țară. „Probabil vor face mici pauze, însă cred că vor dormi în autocar, fiind doi șoferi, aceștia se vor roti. Noi nu le-am mai trimis bani. Ar fi și culmea să mai dăm și alți bani”, a spus Tirea.
Tirea a afirmat că a reușit să ia legătura cu cele două familii plecate să-și recupereze copiii din Paris, ultima dată când au vorbit fiind înainte de momentul plecării din țară, când i-a rugat să ducă niște medicamente și pentru fetița sa, care răcise.
Aproximativ o sută de elevi din Valea Jiului au fost abandonați de agenția de turism în Paris, după ce aceasta nu a plătit cazarea elevilor, care au fost nevoiți să doarmă o noapte în autocar, în curtea hotelului. Ulterior, ei au cerut sprijinul Ambasadei României și au fost cazați la un hotel situat la 50 de kilometri de Paris, însă au fost nevoiți să-și achite cazarea.
Părinții a doi dintre copii au plecat, vineri, spre Paris pentru a le duce bani și pentru a-i aduce înapoi acasă. Una dintre profesoarele care îi însoțesc pe copii a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că aceștia se simt bine și că ar putea pleca spre țară duminică.
Agenția de turism Avangarde Club, care nu a plătit cazarea la Paris a celor 98 de persoane, este aceeași care a abandonat un grup de 44 de elevi din Deva și Abrud, plecați în excursie în Germania, după ce șoferul autocarului a rămas fără bani de combustibil.
Europarlamentarul PDL Monica Iacob Ridzi cere ministrului Turismului Ovidiu Silaghi să retragă licența operatorului de turism SC Avangarde Turism Club SRL, care nu și-a respectat obligațiile contractuale față de clienți, inclusiv față de cei 100 de elevi din Valea Jiului, rămași fără cazare la Paris.
Într-o scrisoare deschisă adresată liberalului Ovidiu Silaghi, ministru pentru întreprinderi mici și mijlocii, comerț, turism și profesii liberale, Ridzi afirmă că operatorul de turism SC Avangarde Turism Club SRL „a încălcat obligațiile pe care le avea față de mai multe grupuri de turiști, cărora le-a oferit pachete de sejur în Franța și Germania pe perioada sărbătorilor de Paște”.
Ministerul pentru IMM, comerț, turism și profesii liberale va retrage licența operatorului de turism Avangarde Turism Club, care nu și-a respectat obligațiile contractuale față de clienți, inclusiv față de o sută de elevi din Valea Jiului.
„Deja cercetăm cazul și le vom retrage licența. Oficiul pentru Protecția Consumatorului îi caută de trei zile, dar la cele trei filiale pe care le au în București nu găsesc pe nimeni”, a declarat, duminică, agenției MEDIAFAX, ministrul de resort, Ovidiu Silaghi.
Reprezentanții agenției Avangarde Club nu au putut fi contactați pentru a-și exprima punctul de vedere față de situația creată.