– Conducerea școlii a terminat ancheta din care a rezultat că profesoara în cauză nu este vinovată
– Adjunctul IȘJ, Daniel Hrenciuc, a declarat că „nu se cere o anchetă suplimentară, totul fiind un accident neprevăzut”
– Părinții elevului au depus ieri reclamație la IȘJ, și cer reanchetarea cazului
Părinții lui Mihail George Ciurariu, elevul care la jumătatea lunii ianuarie a fost lovit cu ușa în cap de către o profesoară, sunt nemulțumiți de concluziile anchetei efectuate de către conducerea Școlii „Bogdan Vodă” din Rădăuți, și cer Inspectoratului Școlar Suceava să demareze o nouă anchetă. Aceștia au depus ieri o cerere la Inspectoratul Școlar prin care solicită reanchetarea cazului. Tatăl băiatului, Mihai Ciurariu, spune că „în școală se încearcă mușamalizarea acestui incident, motiv pentru care am solicitat Inspectoratului Școlar să demareze o anchetă”. Cererea de analizarea a acestui incident, pe care părinții de depus-o ieri la IȘJ, vine la câteva zile după ce conducerea Școlii „Bogdan Vodă” din Rădăuți a trimis Inspectoratului Școlar un raport în care au fost cuprinse rezultatele anchetei privind incidentul petrecut în școală pe 15 ianuarie 2007. La acea dată, în pauza mare, pe când se îndrepta spre sala de clasă, Mihail George Ciurariu a fost lovit cu ușa în cap de către profesoara Anca Clinovschi, care, pentru că avea mâinile ocupate cu niște cărți, a deschis ușa cu piciorul. Deși familia Ciurariu nu contestă faptul că incidentul s-a petrecut din greșeală, părinții băiatului sunt nemulțumiți de faptul că elevul a fost dus la spital, unde i s-au făcut niște investigații medicale, și apoi a fost trimis acasă, la Dornești, cu rezultatul investigațiilor medicale în ghiozdan, și cu un bilet scris de învățătoare, fără ca nimeni din școală să anunțe familia de cele întâmplate. Părinții copilului consideră că școala încearcă să acopere această eroare, iar în raportul trimis la IȘJ este precizat doar faptul că profesoara Clinovschi l-a lovit fără intenție pe elevul Mihail Ciurariu. „Suntem convinși că nu a fost ceva premeditat, dar noi nu am știut nimic despre accident, copilul a fost dus la spital, și trimis acasă, iar noi nu am fost anunțați, iar cineva este vinovat pentru asta”, a declarat tatăl copilului.
– Părinții vor să rezolve în instanță acest caz, dacă IȘJ nu va lua nici o măsură
Potrivit concluziilor formulate de conducerea Școlii „Bogdan Vodă” din Rădăuți, după finalizarea anchetei, cadrul didactic implicat nu este vinovat de producerea incidentului, iar profesorii au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a acorda elevului ajutorul necesar. În ceea ce privește restul acuzațiilor părinților, potrivit cărora, ei nu au fost anunțați despre producerea accidentului, inspectorul școlar general adjunct Daniel Hrenciuc a declarat că „în raport se află declarații ale învățătoarei elevului, Silvia Simionesei, potrivit cărora aceasta l-a anunțat telefonic pe tatăl elevului despre acest incident”. Conducerea Inspectoratului Școlar Suceava a analizat în Consiliul de Administrație raportul întocmit la Școala nr. 5 din Rădăuți, și a stabilit că „nu se cere o investigare suplimentară a cazului”. Familia Ciuraru a depus însă la IȘJ cererea de reanalizare a cazului și a declarat că dacă nu va primi răspuns în termenul legal, va acționa în judecată școala din Rădăuți. Din ziua producerii accidentului și până în momentul de față, Mihail George Ciurariu a stat numai prin spitale, iar medicii de la Sptalul „Sf. Maria „ i-au pus diagnosticul de amneză cu traumatism cranio-cerebral prin lovire. Lunar, timp de un an de zile, elevul trebuie să meargă la Iași, la control.
Nemulțumire
Părinții copilului lovit cu ușa în cap de o profesoară cer IȘJ-ului să ancheteze cazul






