E foarte potrivită comparația cu mâncarea, cum mama gătește și încearcă să facă mâncarea cat mai gustoasă, ca și copilul fără poftă s-o mănânce cu plăcere. Dar, în același timp, mănâncă și părinții. Noi oare n-ar trebui să citim? Mulți părinți stau și se uită la televizor și îi spun copilului să meargă să citească. Este o mare greșeală să nu citim noi înșine, să nu ne vadă niciodată copiii cu o carte.
Mă bucur că vedeți așa problema. Într-adevăr, asta completează ce am spus. Din nefericire, copilul nu are acest exemplu din partea părinților. La noi cel puțin e o mare problemă. Nu găsim modelul viu al părintelui care iubește cititul, care iubește cartea. Nu se citește. O revistă, un ziar, și asta ca o excepție.
Și, dacă ne cercetăm mai bine și răspundem sincer, vedem că și în reviste sau în ziare nu citim lucrurile serioase și importante, care au oarece substanță. Ochiul nostru este atras de fotografii, citim știrile pe scurt, comentariile ușoare, de multe ori cele pe teme de scandal. Dacă asta se întâmplă cu cei mari, este destul de problematic. Înseamnă că imaginea acționează asupra noastră oarecum ademenitor, și e nevoie de o preocupare asiduă pentru a îndepărta seducția imaginii și a ajunge la text.
Aici mult rău îl face televizorul. A legat copiii de el cu atracția prin imagine, ca urmare, textul a ajuns foarte obositor și neplăcut. Când copilul are posibilitatea de a schimba canalele, tolănit în fotoliu cu telecomanda, atunci când imaginile însoțite de text și de comentarii nu îi sunt satisfăcătoare, înțelegem cât de greu îi este să-și concentreze atenția pe două, trei, zece pagini cu text și să continue până la sfârșit.
Locul deținut astăzi de carte nu poate fi comparat cu cel pe care îl deținea acum 20-30 de ani, când nu exista televizorul, când copiii și de la oraș, și de la sat „mâncau” cărțile. Astăzi este nevoie de încercări asidue pentru a-l aduce pe copil alături de carte. Iar asta numai cu exemplul propriu se poate face.
(Pr. Vasile Thermos, Sfaturi pentru o creștere sănătoasă a copiilor, traducere de preot Șerban Tica, Editura Sophia, sursa: Doxologia.ro)