Părinții cântăreței americane Britney Spears formează din nou un cuplu, la opt ani după ce au divorțat, informează presa americană, citată de contactmusic.com.
Lynne și Jamie Spears au pus capăt mariajului lor în anul 2002, după 30 de ani petrecuți împreună.
La acel moment, fiica lor, cântăreața Britney Spears, a declarat că despărțirea părinților ei era inevitabilă și că era convinsă că această separare urma să fie benefică pentru toată lumea.
„Este cel mai bun lucru care s-a întâmplat vreodată unei familii. În definitiv, mama și tata nu se înțeleg prea bine. Se certau încă de când eram eu mică”, a declarat cântăreața.
În ciuda tuturor pronosticurilor, Lynne și Jamie Spears s-au îndrăgostit din nou unul de celălalt, în 2009, informează people.com.
„S-au împăcat și sunt foarte fericiți. Nu s-au recăsătorit, dar sunt împreună”, a declarat o sursă pentru același site.
Cele două fiice ale cuplului Lynne și Jamie Spears par să nu aibă nici ele o viață sentimentală prea reușită – Britney Spears a divorțat de soțul ei, Kevin Federline, în 2007, iar sora ei mai mică, Jamie Lynne Spears, s-a despărțit de iubitul ei, Casey Aldridge, cu care are un copil.
Britney Spears se află sub curatela tatălui ei, Jamie Spears, din februarie 2008, acesta fiind și administrator al averii cântăreței. Totodată, comportamentul ei este monitorizat de un judecător. Cântăreața a fost plasată sub curatela tatălui său după ce comportamentul ei a avut de suferit, în urma unor eșecuri pe plan artistic, personal și juridic. Potrivit declarațiilor recente ale avocaților artistei – care între anii 2000 și 2005 a fost cântăreața cel mai bine plătită din lume -, starea de sănătate mintală a acesteia s-a îmbunătățit considerabil în ultimii doi ani.