O familie din Fălticeni a ales acum 17 ani să îmbrățișeze o meserie despre care cei doi soți nu știau pe atunci aproape nimic. Încurajați de o fundație umanitară și de un medic, în anul 1998, Lucreția și Constantin Todirică din Fălticeni au devenit peste noapte asistenți maternali sau „părinți de profesie” și și-au propus să salveze bebeluși abandonați în spitale. Au salvat 24 de suflete, 24 de copilași care au fost abandonați de mame în spitale. 20 de copii îngrijiți de familia Todirică și-au găsit deja familii care i-au adoptat, iar un copil a fost „recâștigat” de familia naturală. În casa asistenților maternali mai sunt acum trei minori, cu vârste cuprinse între 1 an și 2 luni și 5 ani, copii care nu duc lipsa părinților naturali pentru că au parte de multă dragoste din partea „părinților de profesie”.
„Îi creștem la fel pe toți. Îi iubim și le acordăm iubirea noastră”
Familia Todirică din Fălticeni are patru copii naturali, cu vârste cuprinse între 32 și 25 de ani. Toți sunt la casele lor, căsătoriți, trei dintre ei au și copii. Pe fața Lucreției și a soțului ei se citește multă bucurie când vorbesc despre copii, fără să facă diferență: propriii copii, nepoți sau copiii luați de la stat. Constantin ne-a povestit că a fost chiar apostrofat de o cunoștință pentru că le dă mai multă atenție copiilor abandonați pe care îi are în plasament decât propriilor copii. „Cum să nu le acordăm atenție acestor copii care ne au doar pe noi. Îi creștem la fel pe toți. Îi iubim și le acordăm iubirea noastră, pentru că, din păcate, sunt lipsiți de iubirea părinților naturali. Când sunt mai mărișori, noi le spunem că nu suntem părinții lor. Îi pregătim și pentru familia adoptivă. Le explicăm că familia care vrea să-i adopte este cea în care vor crește permanent”, ne-a povestit Constantin Todirică.
Botezați de „părinții de profesie”
Cei mai mulți dintre bebeluși au ajuns în familia de asistenți maternali la doar câteva zile de viață. „Părinții de profesie” au devenit pentru opt dintre bebeluși și nași de botez. „Nu puteam să-i creștem nebotezați. Erau niște suflete nevinovate, care, odată salvate, trebuiau și încreștinate. Ținem legătura cu finuții noștri. Noi dorim să le dăm acestor copii un start bun în viață. Dacă au fost bolnavi, i-am dus la medic, dacă le-a lipsit ceva, le-am oferit, mai mult decât le-a oferit statul, pentru că punem suflet în ceea ce facem. Este o meserie non-stop. Nu avem pauze, nu avem concedii. Este o răspundere foarte mare, dar nu ne plângem, pentru că iubim copiii”, ne-a povestit Lucreția Todirică.
Femeia ne-a spus că ține legătura cu aproape toate familiile în care au ajuns copiii crescuți de ea. Câțiva dintre ei au fost adoptați de familii din Franța, Italia, Irlanda, cei mai mulți însă au ajuns la familii din județele Suceava, Mureș, Iași, Neamț etc. „Părinții de profesie” s-au bucurat mult când au aflat de la noile familii că evoluția copiilor este bună, că s-au adaptat bine în noua familie și că nu i-au uitat nici pe cei care i-au ajutat să facă primii pași în viață.
Copiii așteaptă o familie care să-i ia „acasă” pentru totdeauna
Pentru meseria de asistent maternal, meserie pe care nu poți să o faci dacă nu iubești copiii, dacă nu te implici 24 din 24 de ore, dacă nu îți sacrifici uneori propria familie, soții Todirică sunt plătiți, fiecare, cu câte 970 de lei lunar. Pentru fiecare copil pe care îl au în plasament, asistenții maternali mai primesc bani de la stat pentru hrană, haine, rechizite, medicamente etc. Lucreția a lucrat 15 ani la Fabrica de Filatură din Fălticeni, înainte de a deveni asistent maternal, iar soțul ei a fost agricultor.
În casa asistenților maternali din Fălticeni i-am găsit luni pe Eduard, Matei și Solomon-Ștefan, trei voinici, cu vârste cuprinse între 1 an și 2 luni și 5 ani, copii veseli, plini de energie, care le spun asistenților maternali „mamă” și „tată”. Cei trei minori se află pe lista copiilor care pot fi dați oricând spre adopție. Așteaptă și ei o familie care să-i ia „acasă” pentru totdeauna, pentru că așa le-a explicat mama Lucreția. „Noi le spunem adevărul. Nu ne despărțim definitiv de ei, dar le explicăm că fiecare copil trebuie să aibă familia lui și noi vrem să ajutăm mai mulți copii să aibă o familie. Solomon, în vârstă de 5 ani, așteaptă să fie adoptat. Este un copil cu multă energie”, ne-a mai povestit Lucreția.
Propriul fiu, salvat cu ajutorul oamenilor
I-am întrebat pe soții Todirică dacă vor continua să ajute copii abandonați și după ce vor ieși la pensie sau după ce băieții pe care îi cresc acum vor fi dați spre adopție. Răspunsul a fost „da, cu siguranță”. Ei au completat că aceasta este menirea lor, să ajute copiii abandonați, care nu au familie. Cu emoție, Lucreția ne-a spus că momentul în care primii doi copii care au ajuns în familia ei (un băiețel de 1 an și jumătate și o fetiță de 3 ani, abandonați de părinții naturali) a fost atunci când fiul ei cel mic, Iliuță, era în clasa a III-a. În acel moment nu știa ce nenorocire o să tulbure liniștea familiei. La vârsta de 15 ani, Iliuță Todirică a fost diagnosticat, în urma unui control de rutină, cu cancer limfatic non-Hodgkin, stadiul IV de malignitate. Vestea a venit ca un fulger peste această familie. Adolescentul a trebuit să înceapă de urgență tratamentul chimioterapeutic. Au urmat internări repetate, chinuitorul tratament chimic și singura lui șansă de vindecare a constituit-o operația de transplant cu celule stem, care a fost făcută la Timișoara.
Pentru această operație, familia a avut nevoie de cel puțin 10.000 de euro. Strigătul de ajutor pentru Iliuță a ajuns și la cititorii Monitorului de Suceava. „După ce a apărut materialul în Monitorul de Suceava ne-au sunat oamenii, ne-au oferit sume de bani, în total 80 de milioane de lei vechi, iar o fundație ne-a facilitat operația la Timișoara. Le mulțumim tuturor pentru sprijinul acordat. Au fost oameni care au venit acasă și ne-au lăsat o sumă de bani, alții au făcut chetă la biserică sau la instituții, la asociații, centre de plasament sau persoane fizice care nu au dorit să-și dea numele. Le mulțumim din toată inima”, ne-a povestit, la acea vreme, mama lui Iliuță.
O adevărată mamă
La întâlnirea pe care am avut-o în această săptămână, Lucreția ne-a povestit că operația a fost un succes și fiul ei, în vârstă de 25 de ani, căsătorit acum, este bine și a scăpat de cancer. „De două ori pe an face control, dar rezultatele arată că totul decurge normal. Când i s-a pus diagnosticul, medicii nu îi dădeau mai mult de două luni de trăit. Acum toți spun că a fost o minune. Cum aș putea eu să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru minunea făcută cu fiul meu dacă nu ajutând alți copii. Familia din Tg. Mureș care a adoptat un copil crescut de noi ne-a fost de mare ajutor atunci când s-a îmbolnăvit copilul nostru. A sunat la un medic de la Timișoara, pentru ca Iliuță să poată face transplantul. Mulți oameni ne-au ajutat și le mulțumim și acum”, ne-a spus cu emoție mama Lucreția.
Mamă pentru copiii necăjiți, mamă pentru copiii abandonați, mamă pentru copiii pe care i-a născut, bunică pentru nepoți, un om care merită respectat și dat drept exemplu.
