Dacă cel ce luptă cu patimile are lipsă de mare știință și experiență, să se gândească cei ce primesc să conducă pe alții, de câtă cunoștință au ei trebuință, ca să călăuzească cu înțelepciune și pe cei supuși la cununa chemării de sus și să-i învețe limpede toate cele ale luptei; ca aceștia să nu închipuiască numai icoana luptei, lovind cu mâinile în aer, ci și în lupta însăși cu vrăjmașul să-i dea lovituri de moarte, ca să nu bată cu pumnii aerul în deșert, ci să-l zdrobească pe vrăjmașul însuși. Căci acest război este mai greu decât lupta atleților. Acolo cad trupuri de-ale atleților, care pot să se ridice. Dar aici cad suflete, care odată răsturnate cu greu mai pot fi ridicate. Iar dacă cineva, luptând încă cu viața pătimașă și fiind stropit cu sânge, s-ar apuca să zidească biserică lui Dumnezeu din suflete cugetătoare, ar auzi desigur cuvântul: ”Nu tu îmi vei zidi Mie templu, căci ești plin de sânge”. Pentru că a zidi biserică lui Dumnezeu, e propriu stării de pace. Moise, luând cortul și înfigându-l afară de tabără, arată de asemenea că învățătorul trebuie să cât mai departe de zarva războiului și să locuiască departe de locul învălmășit al luptei, strămutat la o viață pașnică și nerăzboinică. Dar când s-ar afla astfel de învățători, ei au lipsă de învățăcei, care să se fi lepădat în așa fel de ei înșiși și de voile lor, încât să nu se mai deosebească întru nimic de trupul neînsuflețit, sau de materia supusă meșterului; că precum sufletul lucrează în trup ceea ce vrea, trupul nefăcând nimic împotrivă, și precum meșterul își arată meșteșugul său în materie, nefiind împiedicat întru nimic de ea de la scopul său, așa învățătorul să lucreze în învățăcei știința virtuții, fiindu-i cu totul ascultători și neîmpotrivindu-i-se întru nimic. (Nil Ascetul)
- Mai marele e dator să spună supusului ceea ce e dator să facă; iar dacă nu e ascultat, să-i vestească venirea relelor. (Marcu Ascetul)
- Dacă ți s-a rânduit să înveți întru Domnul și nu ești ascultat, întristează-te cu mintea, dar nu te tulbura la arătare. Căci întristându-te nu vei fi osândit cu cel neascultător. Dar tulburându-te, vei fi ispitit prin același lucru. (Marcu Ascetul)
- În vremea tâlcuirii, să nu ascunzi cele ce privesc pe cei de față, povestindu-le lucrurile cuviincioase și vrednice de laudă mai lămurit, iar pe cele greu de auzit, mai acoperit. (Marcu Ascetul)
- Celui ce nu se află în ascultarea ta să nu-i aduci greșeala în față. Căci aceasta ține mai mult de stăpânire, decât de sfătuire. (Marcu Ascetul)
- Cele spuse la plural se fac tuturor de folos, arătând fiecăruia în cunoștință cele ale sale. (Marcu Ascetul)
- Cel ce vorbește drept e dator și el să fie plin de mulțumire, ca unul ce primește cuvintele de la Dumnezeu. Căci adevărul nu este al celui ce grăiește, ci al lui Dumnezeu, care i-l dăruiește. (Marcu Ascetul)
- Nu te gâlcevi cu cei care nu ți-au făcut mărturisire de supunere, când se împotrivesc adevărului, ca să nu-ți stârnești ura, cum zice Scriptura. (Marcu Ascetul)
- Acela care cedează ucenicului când se împotrivește unde nu trebuie, îl rătăcește în privința acelui lucru și-l pregătește să nesocotească rânduielile supunerii. (Marcu Ascetul)
- Cel ce sfătuiește sau mustră întru frica lui Dumnezeu pe acela care păcătuiește își câștigă sie-și virtutea opusă greșelii. Iar cel ce ține minte răul și osândește cu răutate cade în aceeași patimă, după legea duhovnicească. (Marcu Ascetul)
- Când vătămarea ce izvorăște de la unul se întinde la mulți, nu trebuie să ai îndelungă răbdare, nici să cauți folosul tău, ci al celor mulți, ca să se mântuiască. Căci e mai folositoare virtutea multora, decât cea a unuia. (Marcu Ascetul)
- Nu încerca să folosești prin mustrări pe cel ce se laudă cu virtuțile, fiindcă acela nu poate fi și iubitor de fală și iubitor de adevăr. (Marcu Ascetul)
(Sursa: Filocalie)
