Părintele Paisie Olaru: Conștiința este îngerul lui Dumnezeu, care ne păzește și ne îndrumă

Părinții l-au întrebat ce este conștiința.
– Conștiința este îngerul lui Dumnezeu care păzește pe om. Când ea te mustră, înseamnă că Dumnezeu te ceartă și trebuie să te bucuri că nu te lasă uitării. Trebuie să avem pururea înaintea noastră păcatele noastre, ca să ne pălmuiască conștiința prin mustrare, să dobândim lacrimi la rugăciune și să nu mai greșim. Și lui Pavel i-a dat Dumnezeu un înger rău, ca să-l lovească peste obraz, pentru a nu se înălța cu mintea. Conștiința pomenește păcatele noastre și, pomenindu-le, ne smerește. Hristos a venit pentru mântuirea păcătoșilor. Deci, să avem nădejde și curaj, să nu mai greșim, să facem milostenie, să ne rugăm după putere și așa ne mântuim, cu darul lui Dumnezeu.
O femeie care nu voia să aibă copii mulți i-a cerut bătrânului sfat ce anume să facă. Iar el i-a răspuns:
– Dacă fugi de copii, fugi de mântuire. Să nu rămâi la un singur copil, ca să nu-l pierzi și pe acela. Mai sănătoși sunt copiii mulți în casă. Iar unde există numai unul sau doi, de obicei și aceia sunt răi sau bolnăvicioși. Aici se împlinește cuvântul Sfântului Pavel, care zice: „Cine seamănă cu binecuvântare, cu binecuvântare va și secera, iar cine seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va și secera” (II Corinteni 9, 6).
Apoi iarăși a zis bătrânul:
– A venit la mine o femeie bătrână la spovedanie și am întrebat-o: „Soră, câți copii ai?”. Mi-a zis: „Părinte, optsprezece copii am avut! Opt i-a luat Dumnezeu de mici, și zece trăiesc și sunt primii gospodari în sat!”.
Iarăși a zis Părintele Paisie:
– A venit altă femeie, de departe, și am întrebat-o: „Câți copii ai, creștină?”. A răspuns: „Nici unul, părinte!”. „Dar, câte avorturi ai?” „Patruzeci de avorturi!” „Du-te, femeie, la un episcop și te mărturisește și te pocăiește cât mai ai vreme, că este înfricoșată judecata lui Dumnezeu!”
După lepădarea de credință, cel mai mare păcat care se face în lume este uciderea de prunci. Aceste două păcate atrag grabnică mânie și pedeapsa lui Dumnezeu peste oameni.
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 706-707)