Viața sfinților

Părintele Eftimie cel Mare (+473)

Părintele Eftimie cel Mare (+473)
Părintele Eftimie cel Mare (+473)

– Eftimie înseamnă veselie
Părintele Eftimie a trăit în vremea împărăției lui Teodosie cel Mare (379- 395), ajungând până în zilele lui Leon împăratul (457-474). Și era de neam din Melitina, mitropolia Armeniei, din părinți binecredincioși, Pavel și Dionisia, născut din făgăduința, ca marele Ioan Botezătorul, purtând nume de veselie, că Eftimie înseamnă veselie.
Pe acesta, după moartea tatălui său, mama sa l-a încredințat fratelui ei, care era preot, iar acesta l-a dus la casa episcopului Armeniei, care l-a crescut cu dragoste și cu dascăli de seamă, rânduindu-l de copil printre slujitorii bisericii, după puterile sale. Și, deprinzând bine Sfintele Scripturi, viața curată și toată învățătura credinței poruncită creștinilor de Mântuitorul Hristos, la vreme potrivită, a fost făcut preot, iar episcopul i-a dat în seamă grija mănăstirilor și a schiturilor din toată mitropolia Armeniei.
Deci, fiind el de 29 de ani, s-a dus la Ierusalim și, închinându-se la Sfintele Locuri, s-a sălășluit acolo, aproape de Ierusalim, într-o mănăstire numită Fara, unde a cunoscut pe Cuviosul Teoctist, prietenul său de viață și de gând, fiind unul cu altul ca un singur suflet în două trupuri. Și înțelegând ei că nu pot fi izvor de har pentru alții, decât sfințindu-se mai întâi pe ei înșiși, au alergat împreună la adâncul însingurării de lume, căutând să se facă, ei mai întâi plăcuți și de-aproape lui Dumnezeu.
Drept aceea, după cinci ani au ieșit din Fara și au mers de s-au sălășluit într-o peșteră din râpa unui munte din pustie, către Iordan. Și au locuit acolo mulți ani, în viața aspră de sihaștri, necurmat trudindu-și trupul și dorind în liniște a vorbi cu Dumnezeu prin rugăciune, aducând astfel în sufletul lor hrana cea duhovnicească întru răbdare, în bunătate și în gândul cel smerit al inimii. Și, din petrecerea aceasta, a primit marele Eftimie de la Dumnezeu darul Sfântului Duh, darul facerii de minuni și al proorociei.
Deci, când a binevoit Dumnezeu, au fost descoperiți de niște ciobani. Și au început a veni la ei mulți care se lepădau de lume. Și au întemeiat mănăstire de obște și lavră de sihăstri, că mulți auzind pe fericitul Eftimie, nu voiau să se îndepărteze de locul unde era el. Și mulți îl slăveau și îl împresurau, iar bolnavii așteptau tămăduire printr-însul. Și el aprig dorea puterile lui Dumnezeu, prin liniștea rugăciunii în pustie.
Drept aceea, luând pe ucenicul său Domețian, a ieșit din chilia sa și a venit în munții dinspre Marea Moartă. Și, găsind un put cu apă, a ridicat chilii și a rămas o vreme acolo. Dar și acolo, văzându-se împresurat de mulțime, s-a întors la chilia sa, la ava Teoctist. Și petrecea în pustie toată săptămâna, iar sâmbăta și Duminica se întâlnea cu cei care-l căutau, și multe fapte și semne minunate a lucrat Dumnezeu printr-însul, cum arată pe larg viața lui.
Era cunoscut Și cinstit Eftimie de cei trei mari Îndrumători ai vieții pustnicești din Țara Sfântă, în vremea lui: Sfântul Simeon Stâlpnicul, fericitul Sava cel Sfințit și Sfântul Teodosie; și toți patru apărau dreapta credință împotriva rătăcirilor din vremea aceea. Iar fericitul Eftimie a întors la dreapta credință, până și pe împărăteasa Evdochia, care căzuse în rătăcirea lui Eutihie. S-a sfârșit acest sfânt Părinte, proorocind ca doi din ucenicii lui Elie și Macarie, vor fi patriarhii Ierusalimului, lucru care s-a întâmplat întocmai. Și n-a căutat niciodată vreo mărire omenească, ci, toată viața, a rămas un simplu iubitor de străini și un îndrumător de sihaștri.
Părintele Eftimie a trăit 97 de ani.

Recomandări

Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți

Expoziția de facsimile „Psaltirea de la Mănăstirea Dragomirna din 1616, model de educație religioasă”, deschisă la Muzeul de Istorie

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni
Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Recepție la terminarea lucrărilor de restaurare și conservare a patrimoniului cultural al bisericii din lemn din Mănăstioara