În cartea „Sub ocrotirea sfinților, biserici și slujitori – Anuarul Protopopiatului Suceava I” ce a văzut lumina tiparului la Editura Accent Print – Suceava în anul 2013, pentru care m-am ostenit adunând biografiile fraților slujitori, la pagina rezervată pentru ziua de 24 februarie, s-a consemnat așa:
„Pr. Gliga Dumitru este parohul parohiei «Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil» începând de la 01.09.1998, după ce a fost paroh la parohia Soloneț de la data de 01.12.1980 și apoi paroh la parohia Stamate de la data de 01.04.1984. Este fiul lui Gavril și Aurica, născut la data de 15.03.1955 în loc. Nimigea, jud. Bistrița-Năsăud, și are patru copii. Este licențiat al Facultății de Teologie Sibiu – promoția 1980. A fost hirotonit diacon la data de 10.10.1980 și preot la data de 14.10.1980 de regretatul Patriarh Teoctist, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Sucevei, la Catedrala Mitropolitană din Iași. Pentru meritele sale, ÎPS Pimen Suceveanul i-a acordat distincția de Iconom stavrofor la data de 21.11.1986 cu prilejul resfințirii bisericii de la parohia Stamate. Profesional are gradul I în preoție.”
Locul și spațiul rezervat n-au permis detalierea biografiei părintelui, așa că acum a venit vremea să adăugăm ceea ce lipsește, adică: școala generală a urmat-o în satul natal, după care a urmat Seminarul Teologic de la Cluj. S-a căsătorit cu Laura și au fost binecuvântați de Dumnezeu cu patru copii: Gabriela-Parascheva – profesoară, la rândul ei căsătorită cu preotul Ștefan Hisem, actualul paroh, care l-au făcut bunic aducând pe lume două fetițe, pe Anastasia și Antonia. A venit apoi Viorel – medic la Cluj, căsătorit cu Geanina, care i-au adus bucuria celui de al treilea nepot, adică pe Daniel. A venit Iustina – manager conturi, care s-a stabilit tot la Cluj, și mezinul Nicolae, kinetoterapeut, care a rămas în bătătura părintească, dar amândoi sunt necăsătoriți. Nicolae este îndatorat de părintele său ca să se supună poruncii Înțeleptului: „Fiul meu, ia aminte la graiurile mele; la povețele mele pleacă-ți urechea ta!… Că ele sunt viață pentru cei ce le pun în faptă… Nu disprețui pe mama ta când ea a ajuns bătrână… Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui!” (Pilde, IV, 20-22; XXIII, 22; Eclesiast XII, 13)
Părintele Dumitru cu adevărat a fost topit de râvnă pentru Casa lui Dumnezeu
De acum vom începe a spune despre Părintele Dumitru că „a fost”, și asta începând cu ora 03:40 din ziua de 21 iulie 2018. A fost la Parohia „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”, acolo unde aveau să se împlinească toate aspirațiile și ostenelile sale întru slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor, o slujire cuprinsă în trei cuvinte ale Psalmistului: „Topitu-m-a râvna casei Tale” (Ps. CXVIII, 139), având convingerea că preoția este misiune dumnezeiască.
Părintele Dumitru cu adevărat a fost topit de râvnă pentru Casa lui Dumnezeu, pentru că a făcut ca și Regele David, a promis lui Dumnezeu: „Nu voi da somn ochilor mei și genelor mele dormitare și odihnă tâmplelor mele, până ce nu voi afla loc Domnului…” (Ps. CXXXI, 4-5), iar acest lucru i-a fost temei Înaltpreasfințitului Pimen ca să spună în cuvântul său la ceasul de priveghi: „Părintele Dumitru a fost un bun chivernisitor pentru Casa lui Dumnezeu, neostenit, râvnitor și priceput, omul care nu știa cuvântul uzual – nu se poate, pentru el totul a fost posibil.”
Mânat de gândul zidirii unei biserici, a căutat și a găsit locul cel mai potrivit, de mult așteptat și atât de necesar, adică Cimitirul Pacea din Suceava, pe motiv că „trebuie să aibă și cei morți biserica lor!”. Acest lucru l-a determinat pe Preasfințitul Episcop Vicar Damaschin să spună în ziua înmormântării: „Părintele Dumitru cunoaște cel mai bine ce însemnează a sta la căpătâiul celui răposat. Acum stăm noi la căpătâiul său și stând așa putem mărturisi că Preotul este ca și un soldat, dar un soldat care nu stă în tranșee, ci este permanent pe câmpul de luptă în numele Domnului și pentru păstoriții săi.”
Consemnam în același loc că „este bine să știm” ceva despre cugetarea lui Galileo Galilei, care ne atrăgea atenția asupra unui adevăr indubitabil, anume că „Sf. Scriptură nu ne-a fost dată pentru a ne învăța cum merge cerul, ci cum se merge la cer!” (Daniel Vornet „Biblia și știința”, Ed. Paris 1986, p. 33). Ei bine, Părintele Dumitru a luat aminte la acest adevăr și pe mulți i-a călăuzit spre cer, de aceea era și prețuit de credincioșii săi, iar ca temei aduc pe cel mai bun prieten dintre ei, pe epitropul său, fără a-i da numele, ci doar ultimul gest de prietenie: pe timpul celor două nopți de priveghi a stat de santinelă în biserică și a citit la capul Părintelui toată Psaltirea, și nu o dată, ci de două ori.
Părintele Dumitru Gliga era energic, nu știa de piedici, pentru că nu le accepta, și nu călca de două ori într-un loc
Prieteni a avut și între frații împreună slujitori din zonă, dar impresionant a fost numărul mare al colegilor săi ardeleni, peste douăzeci, veniți să-l conducă pe ultimul drum, între ei fiind și Protopopul de Bistrița, Pr. Alexandru Vidican, cel care a șezut de-a dreapta Preasfințitului Damaschin și care a vorbit în numele celorlalți. Notez doar concluzia din cuvântul său: „Colegul nostru, Părintele Dumitru Gliga, era energic, nu știa de piedici, pentru că nu le accepta, și nu călca de două ori într-un loc!”. În finalul cuvântului său a arătat cât de important este omul, dar mai ales preotul, în planul lui Dumnezeu, rostind două versuri interogative scrise de un alt coleg: „Cine-s eu de… pentru mine, / Dumnezeu se dă pe Sine?” A adăugat altele două în care se cuprinde dorința răposatului: „Fă-mă ca să fiu ce nu-s, / Floare-n raiul cel de sus!” (Pr. Prof. Nicolae Feier, „Lumina lui Hristos luminează tuturor,” Ed. „Koruna” – 2018, p. 124). De altfel, autorul acestor versuri, coleg și el al Părintelui Dumitru, avea să adauge și alte versuri de mângâiere pentru familie și în mod deosebit pentru copii: „Tatăl meu nu a murit / Tata nu poate să moară / El rămâne-n nesfârșit / Așteptat și nevenit / De cu zori și până-n seară. / Așteptat din seară-n zori / Tata doarme printre flori. / Nu aude cum îl plânge / Clopotul din turnu-nalt / Tata-i soare ce răsare / Pe tărâmul celălalt!”
Iată cum se confirmă cuvântul Înțeleptului Solomon, care a spus că „Este câte un prieten mai apropiat decât un frate!” (Pilde, XVIII, 24). Din acest sentiment s-au adunat în ziua înmormântării cincizeci de frați întru slujire ca să fie alături de Preasfințitul Damaschin, cel îndatorat de Înaltpreasfințitul Pimen ca să stea în mijlocul lor și al unei mulțimi mari de credincioși. Am văzut lacrimi, dar am văzut și priviri înălțate către cer, prin care tainic se întărea convingerea că „pe tărâmul celălalt” – lângă Mântuitorul, s-a dus Părintele Dumitru ca să-L roage „să ne pregătească și nouă loc”, că doar ne-a spus: „Vă voi lua la Mine, ca să fiți și voi unde sunt Eu!” (Ioan, XIV, 2-3)
Noi, cei care am rămas ca să continuăm slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor din încredințarea Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, trebuie să punem la inimă jertfa fratelui nostru, Părintele Dumitru, și să avem înaintea ochilor cuvintele Sf. Apostol și Evanghelist Ioan: „Și și-au adus aminte ucenicii Lui că este scris: Râvna casei Tale mă mistuie!” (Ioan, II, 17), pentru că slujim în Casa lui Dumnezeu și acolo „focul Sf. Liturghii” ne luminează calea ca „să mergem la cer!”. Primește-l, Doamne, pe robul Tău, Părintele Dumitru, și-l așază slujitor la Liturghia îngerească!
Pr. Ionel Filon
