Pr. paroh Mihoc Dimitrie, din satul Sfântul Ilie – Șcheia, a plecat la Ceruri mult prea devreme, la doar 62 de ani. Cei care doresc să se roage sau să îi aducă un ultim omagiu, o pot face la biserica „Sfinții Martiri și Mărturisitori ai lui Hristos din perioada comunistă”, din satul Sfântul Ilie – Șcheia (cum coborâți spre Șcheia, dinspre oraș, pe partea stângă).
În aceste zile, după cum a transmis pr. slujitor Marian Mihoc, în fiecare dimineață se va oficia Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și credincioșii care doresc să-i aducă un ultim omagiu o pot face la biserica în care și-a dăruit ultimii ani din viață.
Slujba înmormântării va avea loc miercuri, 3 decembrie 2025, imediat după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Părintele Dimitrie Mihoc s-a născut pe 25 august 1963, în satul Sfântu Ilie, în casa părinților Nicolae și Aglaia, ultimul dintre cei zece copii.
„A crescut într-o familie în care Evanghelia era citită cu glas tare, în care rugăciunea era lucrată firesc, în fiecare moment, indiferent de activitate, iar ortodoxia nu era o formă, ci respirația fiecărei zile. Frații lui mai mari, toți hirotoniți mai târziu întru preoție, au fost pentru el, după părinți, modele de urmat și primele mâini care i-au arătat și explicat ce înseamnă să-L dăruiești altora pe Dumnezeu. Din acea casă simplă, dar plină de binecuvântare, s-a ridicat un om care și-a legat viața de Biserică și de slujirea aproapelui, cu o inimă smerită și cu o râvnă neobosită”, după cum am aflat de la familie.
- Realizări
Între anii 1984 și 1988, Dimitrie Mihoc a urmat Institutul Teologic din Sibiu, unde a aprofundat învățămintele primite în casa părintească din Sinaxare și Viețile Sfinților, precum și din trăirea părinților și din slujbele Bisericii. Lucrarea sa de licență, „Sfânta Euharistie, Taina iubirii”, nu i-a fost doar subiect de studiu, ci o mărturisire care avea să-i devină temelia întregii vieți.
În 1988, s-a căsătorit și a avut o viață de familie binecuvântată, având 5 copii și 16 nepoți.
A fost hirotonit preot în Catedrala Mitropolitană din Iași, de vrednicul de pomenire Înaltpreasfințitul Pimen. A slujit mai întâi în Parohia Gălănești, unde oamenii l-au primit ca pe un părinte adevărat, iar iubirea lor față de el a rămas vie și după plecarea sa.
În 1991, părintele Dimitrie Mihoc a fost numit preot paroh la Iaslovăț, unde a ridicat paraclisul cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”. Mulți credincioși de acolo l-au cercetat ani la rând în noua parohie, semn că a știut să lase în urma sa nu doar ziduri, ci oameni zidiți în credință.
În anul 2000, cu binecuvântare arhierească, a fost chemat să întemeieze o nouă parohie în satul Sfântul Ilie, aproape de casa natală. A început și a finalizat în 2004 paraclisul „Buna Vestire”, iar în 2008 a primit cea mai grea, dar și cea mai minunată lucrare: ridicarea bisericii mari din piatră, după modelul, aproape fidel, al Mănăstirii Putna, ridicată de Sfântul Ștefan cel Mare, către care avea o evlavie deosebită.
A fost o lucrare grea, însă urmând cuvântului apostolului: „Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte.” (Filipeni 4:13), cu multă osteneală și rugăciune, prin vrerea Lui Dumnezeu, s-a zidit o biserică ce va rămâne pentru veacuri.
Între 2009 și 2020, după ce s-au turnat piloți ca pentru un zgârie nori în pământul mlăștinos pe care odinioară s-a jucat și a copilărit, s-a ridicat zid peste zid, s-a pus piatră peste piatră, iar părintele a fost acolo în fiecare zi, cu post, cu rugăciune, cu trudă, cu meticulozitate, dar și cu mâinile crăpate de la cărat piatra și zidit. A fost asemenea ctitorilor vechi: un om al rânduielii, al postului, al privegherilor, al muncii făcute cu propriile mâini.
Din 2020 până în 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a coordonat tencuielile, finisajele, instalațiile, montarea ușilor și ferestrelor, a marmurei, iar ultimii ani i-a închinat picturii, stând lângă pictori în fiecare zi, veghind lucrarea cu grijă de părinte, ca fiecare chip pictat să fie asemenea vieții pe care sfinții au avut-o.
- Umanitate
Osteneala părintele Dimitrie Mihoc nu s-a oprit la zidurile bisericilor. Toată viața sa a construit sau a renovat case pentru familii numeroase, pentru cei încercați de necazuri sau lipsuri, din care amintim câteva, să rămână mărturie: o casă în Zaharești pentru o familie cu 3 copii; o casă în Todirești pentru o familie cu 3 copii; o casă nouă în Zamostea pentru o familie cu 15 copii; o casă nouă în Baia pentru o familie cu 2 copii; o casă la Valea Glodului pentru un bătrân; sprijin pentru trei familii numeroase din Vânători Neamț și Humulești Neamț (trei case ridicate); refacerea unei case arse din satul Oglinzi, Neamț; materiale pentru casa unei familii cu 3 copii, în Stâncești, Botoșani.
Tot cu ajutorul lui s-a ridicat biserica din Sunători, Dorna Arini, astăzi loc de rugăciune al maicilor de la Schitul „Sfântul Ioan Iacob și Sfânta Alexandra”.
„Atunci când nu era pe un șantier, în biserică – spovedind sau slujind, ori în rugăciune tainică, îl găseai cu Sfânta Scriptură, Proloagele, Viețile Sfinților sau atlase geografice și cărți de istorie în mână. I-a plăcut mult să citească și să învețe, recitând psalmi și slujbe întregi doar din memorie. În toate locurile prin care a trecut, oamenii l-au simțit aproape ca pe un tată: se bucura cu bucuria lor, plângea cu durerile lor, purta sarcinile lor ca pe ale sale. A fost un ostaș al lui Hristos, statornic în rugăciune, în post și în nevoință, fără a cere vreodată ceva pentru sine, ci doar ca oamenii să se apropie de Dumnezeu și să se lase îmbrățișați de Maica Domnului”, spun cei care l-au cunoscut pe părintele Dimitrie Mihoc.
Smerenia l-a însoțit toată viața. Nu și-a atribuit niciodată merite, nu s-a considerat vrednic, ci spunea adesea că „tot ce am ridicat e mila lui Dumnezeu și puterea Maicii Domnului, eu, păcătosul, mai mult încurc”. Domnul l-a chemat din cele trecătoare, ne rugăm ca sufletul lui să fie așezat „în loc luminat, în loc cu verdeață”, împreună cu cei ce au slujit bine și au iubit mult. Veșnică să-i fie pomenirea în Împărăția cea neînserată!
