Într-o lume în care copiii aflați în suferință sunt cel mult compătimiți și de puține ori ajutați, am întâlnit, în zona de munte, pe drumul național 17, ce duce spre Ardeal, la Podu Coșnei, un preot care și-a propus să facă ceva concret pentru copiii orfani și cei săraci, care trăiesc adevărate drame în familiile din care fac parte. Părintele Mihai Negrea, cel care se îngrijește, din 2006, de Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Podu Coșnei – a înființat un centru pentru copii orfani și copii săraci și astfel a devenit „peste noapte” tată pentru câțiva copii greu încercați de viață.
Copii orfani, crescuți în șura casei
Patru dintre copiii „adoptați” de părintele Negrea sunt frați și provin dintr-o familie foarte săracă din Podu Coșnei. Mama acestor copii a murit în urmă cu șapte ani, iar copiii au rămas în grija tatălui. Cel mai mic dintre frați, Alex, are 9 ani, și nu și-o amintește pe cea care i-a dat viață. Tatăl copiilor are grave probleme de sănătate și nu poate să-și întrețină copiii. De multe ori, își amintește părintele Negrea, copilașii veneau la mănăstire doar pentru o supă caldă.
„Mi-au povestit că au dormit în șura casei, în frig, au umblat desculți și au stat zile întregi fără hrană. Mi-a fost milă de ei. M-am gândit că la mănăstire le-ar fi mult mai bine. Am început să mă gândesc să fac un centru pentru copii orfani și săraci, care își pierd copilăria în greutăți și mizerie”, ne-a povestit părintele Negrea.
La 9 ani, un copil vrea să se facă „părinte”
Romulus și Remus au 14 ani și sunt gemeni. Ei urmează cursurile Școlii Speciale din Câmpulung Moldovenesc. Vin la mănăstire la sfârșit de săptămână, unde se întâlnesc cu frații mai mici, Ioana, în vârstă de 12 ani, și mezinul, Alexandru, de 9 ani. La mănăstire, copiii au tot ce le trebuie, sunt urmăriți zilnic la lecții, pentru că cele două surori de la mănăstire, dar și călugării, s-au retras acolo pentru a face fapte de caritate. Alex ne-a spus că el vrea să se facă „părinte”. Întrebat de ce, el ne-a răspuns foarte simplu: „vreau să fiu bun cu copiii, ca părintele Mihai”. Oricine vizitează acest centru, poate să vadă bucuria de pe chipul acestor copilași și atașamentul lor față de salvatorul lor, părintele Negrea.
Centru social cu bani de la prieteni
Cu sacrificii, bătând din poartă în poartă, la prieteni, cunoscuți, sponsori din zonă, la birourile oamenilor politici, părintele Negrea a reușit, ca în doi ani de zile, să facă un centru pentru șase copii orfani și săraci din zona Dornelor. A captat apa potabilă, a mutat clopotnița, a amenajat o sală de mese, bucătărie complet utilată și dormitoare pentru copii, câte doi în cameră, cu baie, așa cum cer normele europene.
Copiii au televizor, calculator, jucării, o mică bibliotecă, în fiecare cameră. Din holul centrului social se poate intra direct în paraclisul care poartă hramurile „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” și „Sf. Gheorghe”, construit tot de părinte, în acești doi ani de stăreție, sprijinit și de obștea de la mănăstire, din care fac parte încă patru călugări.
Copii a căror mamă este la închisoare
Ceilalți doi copii care sunt îngrijiți de părintele Negrea la mănăstire au trecut printr-o traumă foarte mare, la începutul acestui an. Mama celor doi frați, o fetiță în vârstă de 5 ani și jumătate și un băiat în vârstă de 16 ani, se află în penitenciarul Botoșani, după ce și-a omorât cel mai mic copil, de doar trei luni, într-un exces de furie, pentru că plângea prea tare. Femeia riscă să stea după gratii între 15 și 25 de ani.
Florentina sau „Racateț”, cum o alintă părintele Mihai, este o fetiță firavă, sensibilă, care s-a împrietenit imediat cu ceilalți copii aflați la mănăstire. Părintele ne-a spus că a luat acești copii sub ocrotirea sa pentru a trăi și ei ca într-o familie.
„L-am convins pe băiatul cel mare să-i trimită, lunar, alocația lui mamei, la închisoare, pentru a avea și ea un bănuț. La mănăstire ei primesc absolut tot ce le trebuie. Copiii trebuie să țină legătura cu mama naturală, pentru ca atunci când ea va ieși din închisoare, copiii să o accepte, să o ierte, pentru că este mama lor. Chiar vreau să pledez, alături de fiul ei, pentru a nu fi decăzută din drepturile pământești sau măcar să aibă posibilitatea să-și recâștige copiii, după executarea pedepsei”, ne-a explicat părintele.
Necesitatea extinderii centrului pentru copii
În fiecare zi, copiii din centru sunt duși cu mașina la școală sau grădiniță. Nu pleacă nici unul fără lecțiile făcute, fără pachețel și un bănuț de buzunar. Preotul le-a adus și câte un cățel, câteva pisici, de care fiecare copil trebuie să aibă grijă. Copiii sunt antrenați în treburile gospodărești ale mănăstirii, pentru a se simți utili, exact ca într-o familie.
Din păcate, centrul construit de părinte este mult prea mic pentru câte solicitări are, pentru toți copiii care ar avea nevoie de ajutorul părintelui. De aceea, el vrea să extindă centrul, să-l facă măcar pentru 18-20 de copii, dar încă nu are materiale de construcție.
Sunt multe familii și chiar primării care îl sună pe părinte pentru a-i cere ajutorul. Îi cer să mai primească câțiva copii în centru, dar capacitatea acestuia nu-i permite. Părintele nu le spune nu, doar îi amână, ajutându-i în schimb cu alimente, până când, spune el, va putea să mărească spațiul de cazare pentru copii.
27 de familii sărace primesc alimente de la mănăstire
Dacă pentru „orfanii” părintelui se întocmesc lunar fișe individuale, unde se trece meniul, caloriile pe care le consumă zilnic, starea de sănătate, pentru alte 27 de familii necăjite, care își cresc copiii în greutăți, părintele are alte dosare, în care face liste cu alimentele pe care le trimite lunar acestora.
„Dacă, deocamdată, nu pot să-i primesc pe acei copii necăjiți la mănăstire, le trimit familiilor, lunar, acasă, alimente: ulei, zahăr, făină, lapte și multe alte produse, pentru a reuși să-și crească copiii. Pe viitor, dacă Dumnezeu ne va ajuta, cu spijinul oamenilor cu suflet, vrem să mărim centrul pentru copii, iar acelor familii sărace să le ducem, zilnic, o masă caldă”, a mai completat părintele.
Voluntariat
Opera de binefacere începută de părintele Mihai Negrea la Podu Coșnei n-ar putea fi posibilă fără voluntariatul făcut de câțiva medici și psihologi din împrejurimi. Surorile care pregătesc mâncarea pentru copii, le spală și le calcă hăinuțele, le pregătesc pachețelele pentru școală sunt persoane care fac totul din inimă, dezinteresat. Proiectul părintelui este sprijinit și de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava.
Este momentul ca cei din afara mănăstirii, oameni care au posibilități financiare, să dea o mână de ajutor pentru extinderea centrului pentru copii orfani și săraci de la Podu Coșnei. Poate așa vom vedea mai puțini cerșetori la colț de stradă, mai puțini copii analfabeți și mai multe zâmbete pe chipurile unor copii maturizați înainte de vreme.
Istoria Mănăstirii „Sf. Petru și Pavel”
Mănăstirea „Sf. Petru și Pavel” a fost înființată cu 85 de ani în urmă, în anul 1924, când Fondul Bisericesc de la Cernăuți deținea în zonă o importantă suprafață de pădure. În 1956, când s-a declanșat o campanie împotriva Bisericii, mănăstirea de la Podu Coșnei a fost desființată, dar nu dărâmată. Ea s-a degradat odată cu anii. După 1989, au existat câteva inițiative de a pune din nou pe picioare mănăstirea, dar acestea au eșuat. La mănăstire și-au găsit loc de rugăciune câteva măicuțe, în anul 1992, dar din cauza situației materiale critice, ele au plecat. A venit și un preot, a stat 6 luni și și-a văzut și el de drum. Mănăstirea avea nevoie de fonduri pentru investiții. Din anul 2006, când părintele Mihai Negrea a fost trimis de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, să pună pe picioare această mănăstire, se văd și roadele.
„Toată viața am făcut ce am simțit!”
Părintele Mihai Negrea a construit, de-a lungul timpului, mai multe biserici, paraclise, case parohiale, clopotnițe. În ultimii ani, a slujit ca preot militar la Unitatea de vânători de munte din Vatra Dornei. Printre cele mai recente construcții ale părintelui au fost o biserică la Broșteni, în incinta spitalului din localitate, și la Roșu, în incinta cazărmii unde a slujit ultima dată.
Întrebat de ce a luat-o de la capăt, iar construcții, iar greutăți, mai mult – responsabilitatea îngrijirii unor copii necăjiți, părintele ne-a spus că „toată viața am făcut ce am simțit”.
Ne-a spus că a tras o linie, a făcut un bilanț și a ajuns la concluzia că mai are de făcut unele lucruri care să-i bucure sufletul, să-l mulțumească pe interior. Poate de aici a venit și ideea înființării unui centru pentru copiii oropsiți de soartă. Pentru a-și duce la bun sfârșit proiectul caritabil, părintele are nevoie de sprijinul nostru, al tuturor, dar mai ales al oamenilor cu potențial economic.
