Părintele Cleopa

– Câtă vreme este harul cu noi, credincioșii?
– Cât trăim. Numai dacă îl căutăm. Dar dacă nu-l căutăm, după ce am murit, nu mai este cu noi.
– Cum putem câștiga harul lui Dumnezeu?
– Harul lui Dumnezeu îl primim de la Botez și îl păstrăm în noi prin Sfintele Taine și prin toate faptele bune. Adică prin post, rugăciune, spovedanie, împărtășanie, citirea cărților sfinte, priveghere, milostenie, smerenie, nașterea și creșterea copiilor în frica lui Dumnezeu și toate celelalte.
Harul vine, dar nu-i spărgător de uși. Dumnezeu nu forțează ușa nimănui ca să intre. Ai auzit ce spune la Apocalipsa? Iată stau la ușă și bat. De va auzi cineva glasul Meu și va deschide, Eu și Tatăl vom veni la el și lăcaș la el vom face…
Harul numai atunci vine, când îi deschidem, noi ușa inimii. El bate la ușă și dacă suntem împietriți și nu ne silim să facem voia Domnului, harul nu vine cu sila. Pentru că Dumnezeu i-a dat omului voie de sine stăpânitoare să primească harul sau nu. Harul nu vine cu sila la noi… Nu! Că iată ce zice Duhul Sfînt: de veți vrea și de mă veți asculta, bunătățile pământului veți mânca; iar de nu veți vrea și nu mă veți asculta, sabia cea cu două tăișuri vă va mânca pe voi, că gura Domnului a grăit acestea.
Auzi ce spune iarăși Scriptura: Dumnezeu l-a făcut pe om și l-a lăsat în mâna sfatului său. Și iar zice în Psaltire: Doamne, căci cu arma buneivoiri ne-ai încununat pe noi. Harul îți dă în gând: „Postește, omule, roagă-te, păzește-ți mintea, fă milostenie, mergi la biserică, lasă și urăște păcatul, spovedește-te curat!”. Iată ce trebuie să faci.
Harul îți dă gând. Dacă vrei, să-l asculți; dacă nu, Dumnezeu cu sila nu mântuiește pe nimeni. Atunci n-ar mai fi Iad și Rai dacă fapta bună am face-o siliți de puterea lui Dumnezeu. Ci toate le face omul de bunăvoie.
Că zice iarăși Duhul Sfânt: „Pe dătătorul de bunăvoie îl iubește Dumnezeu”.
Așa că, siliți-vă cu dragostea lui Dumnezeu să faceți ce credeți că este bine. Că după moarte nu mai este mântuire pentru nimeni. După moarte s-a închis ușa. Tot ce putem, să facem cît mai avem o scânteie de viață. Căci după moarte nu mai este lucrare pentru fapta bună. În ce te găsește moartea, în aceea te ia.
Zice la Ecleziast: „De va cădea lemn în austru, de va cădea lemn în crivăț, unde va cădea, acolo va rămâne. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuiește pe proorocul: „De va cădea lemn în crivăț …, dar de lemne se îngrijește Domnul? Aici de suflet grăiește”. Apoi zice: „Crivățul este nepocăința care l-a apucat și austrul este milostenia și pocăința. Căci unde va cădea sufletul după moarte, acolo va rămâne…”.
Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea sfârșit bun, să nu ne apuce moartea nespovediți. Căci dacă l-a apucat pe cineva moartea nespovedit, este ca și cum ar fi nebotezat, dacă are păcate de moarte. Nu-i folosește nimic. Nici nu-l poate scoate Biserica pe urmă cu rugăciunile ei. Pentru că nu s-a îngrijit din vreme
să-și curețe sufletul său cu pocăința cea adevărată, cu rugăciunea sinceră și celelalte fapte bune.
– Dar desăvârșirea nu are continuitate după moarte?
– Pentru cei desăvârșiți are. Că ai auzit ce zice Duhul Sfânt: Merge-vor din putere în putere. Arăta-se-vor Dumnezeului dumnezeilor în Sion. Și sufletele drepților și îngerii merg în veacul veacului dintr-o treaptă a fericirii duhovnicești tot mai înalte.
Fiindcă Dumnezeu nu are margini întru înălțime. În veacul veacului merg și drepții și îngerii tot mai sus, din treaptă în treaptă, dacă a pornit sufletul spre veșnicie, spre bine. Iar dacă moare omul nespovedit și în grele păcate, coboară spre rău până ajunge în fundul iadului, de care să ne izbăvească Dumnezeu pe toți. (www.credo.ro)