Cum s-a săvîrșit această taină duhovnicească?
Nouă ne istorisește Evanghelistul Matei așa: Iar nașterea lui Iisus Hristos așa a fost: că logodită fiind Maria, mama Lui, cu Iosif, mai înainte de a fi ei împreună, s-a aflat avînd în pîntece de la Duhul Sfînt (Matei 1, 18).
Dar de ce a trebuit să se logodească cu bărbat cea Preasfîntă și Preacurată Fecioară, dacă a născut de la Duhul Sfînt și a fost cămara plină de toate darurile Sfîntului Duh?
După cum arată dumnezeieștii Părinți, Maica Domnului a fost logodită pentru două pricini. Prima, pentru că trebuia să fie mințit satana. Cu 700 de ani înainte de venirea Domnului, Proorocul Isaia, evanghelistul Vechiului Testament, a spus la capitolul 7, versetul 14: Iată, fecioara în pîntece va lua și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuel, ce se tîlcuiește, cu noi este Dumnezeu.
Satana a înțeles, prin gura acestui prooroc, că o fecioară va zămisli în chip negrăit la plinirea vremii, prin lucrarea lui Dumnezeu, și din ceasul acela a început să pîndească pe toate fecioarele cîte erau pe fața pămîntului, să afle care din ele va naște fără bărbat, ca să pună piedici planului mîntuirii neamului omenesc. Căci, dacă o află poporul avînd în pîntece nefiind logodită, o ucidea cu pietre, după legea lui Moise.
Dar satana s-a înșelat, că nu poate el niciodată să împiedice lucrarea lui Dumnezeu și să întîrzie taina mîntuirii. Că zice dreptul Iov: El (Dumnezeu) destramă planurile celor vicleni… El prinde pe înțelepți în istețimea lor și sfatul celor înșelători ies prost (Iov 5, 12-13).
De aceea Dumnezeu Și-a arătat înțelepciunea și prudența, cînd a dat logodnic Fecioarei, ca să creadă toată lumea și însuși satana că este femeie că toate femeile, și el (satana) să nu bănuiască că ea este fecioara cea din veci așteptată și aleasă să nască pe Mesia.
Iar a doua pricină a fost și mai tainică. Sfîntul Grigorie Teologul și Marele Vasile spun că s-a dat logodnic fecioarei, ca nu cumva satana, cunoscînd de la început taina mîntuirii, să nu intre în luptă cu Hristos. (Marele Vasile, Tîlcuire la psalmul 44 și Sfîntul Grigorie Teologul, Cuvînt la Nașterea Domnului).
Căci Hristos trebuia să pătimească, să fie batjocorit, ocărît, schingiuit, răstignit și la urmă să fie omorît, și satana știa că noi prin rănile Lui ne vom vindeca. Toate acestea erau prezise de Isaia, care a zis: Dar El a luat asupră-Și durerile noastre și cu suferințele noastre S-a împovărat… și prin rănile Lui noi toți ne-am vindecat (53, 4-5).
Iată ce trebuia să pătimească El, conducătorul lumii, de la om! Și dacă ar fi știut satana că această fecioară are să nască pe Hristos, nu avea oare să fugă departe de El? Ar fi luat lui Hristos orice prilej de a fi ocărît și batjocorit și omorît, ca să nu se plinească în felul acesta mîntuirea lumii, care trebuia să vină prin Cruce.
Atunci satana n-avea să mai întărîte pe evrei, pe farisei, pe cărturari. N-avea să-l mai facă vînzător pe Iuda; nu apela la Pilat, nici la Irod, să-L prigonească. Dar de ce? Ca nu cumva să biruie Hristos și să ne mîntuim noi! Dar așa, necunoscînd taina, a început să-L prigonească chiar după botez, socotind că-i un drept sau un prooroc.
Că auzi ce-I spune satana în muntele Carantaniei, căci nu știa sigur cine este: De ești Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pîini (Matei 4, 1). Iar altădată, cînd duhul necurat a strigat din îndrăcitul din ținutul ghergheșenilor: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? (Luca 8, 28).
A spus acestea pentru că diavolul știa scriptura care zice: Eu am zis: Dumnezei sînteți și toți fii ai Celui Preaînalt (Psalm 81, 6). Deci satana îl socotea pe Mîntuitorul ca pe un fiu al lui Dumnezeu după dar, asemeni proorocilor și drepților către care a fost cuvîntul lui Dumnezeu (Ioan 10, 35), neștiind că este Fiul lui Dumnezeu după ființă, Cel care va prăda iadul și va omorî moartea.
Dar cu cîți oameni nu se luptase el de atîtea mii de ani! Cu cîți patriarhi, cu cîți drepți, cu cîți făcători de minuni, care au înviat și morții? El știa că trebuia să vină proorocul prezis de Moise, dar nu știa că va veni în persoana lui Hristos. Iată, deci, cele două pricini pentru care a pus Dumnezeu logodnic lîngă Preacurata Fecioară Maria.
