Fiindcă ne aflăm aproape de vremea de prăznuire a Nașterii lui Iisus Hristos, Mîntuitorul și Dumnezeul nostru, m-am gîndit să spun cîteva cuvinte în legătură cu acest prealuminat și dumnezeiesc praznic al mîntuirii întregii lumi.
Ați văzut că atunci cînd vine primăvara – fiecare din noi am apucat atîtea primăveri cîti ani avem -, mai întîi începe să se încălzească vremea, soarele începe să ardă mai cu putere, să străbată cu razele sale pînă la noi. Apoi începe a încolți iarba, pămîntul se umple de iarbă verde și de flori; neamul păsărilor începe să cînte frumos în codri, în dumbrăvi, în cîmpii și pe dealuri. Dobitoacele ies la pășune, păstorii cîntă din fluiere de bucuria primăverii, soarele străbate cu putere printre vii și livezi, codrii înfrunzesc și toată podoaba pămîntului se schimbă spre înnoire și se face un fel de rai pe pămînt. Și fiecare are o mulțumire sufletească ajungînd să vadă această împodobire și înnoire a stihiilor vremii, și de bucurie și mulțumire dă slavă lui Dumnezeu.
Așa s-a întîmplat și cînd a ajuns la noi plinirea vremii, primăvara cea duhovnicească a nașterii Domnului, Dumnezeului și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Ea pe toate le-a bucurat, cum a zis Arhanghelul Gavriil către păstori: Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare (Luca 2,10). S-au bucurat cerul și pămîntul de această primăvară și înnoire a neamului omenesc.
Dar oare de cînd a venit la noi această primăvară? Încă de cînd a zis Dumnezeu către șarpe despre Eva: Aceasta îți va zdrobi capul (Facere 3, 15). Era o proorocie a lui Dumnezeu Tatăl, că prin femeie a căzut neamul omenesc, și tot prin femeie, la plinirea vremii, se va zdrobi capul șarpelui, adică al satanei.
Dar de ce se cheamă Hristos sămînța femeii? Apostolii spun că Hristos din sămînța femeii S-a născut. Pentru ce? Pentru că El nu este sămînță de bărbat după trup. Căci zice dumnezeiescul Maxim Mărturisitorul în „Cuvînt teologic” la întruparea lui Dumnezeu sau în capetele cunoștinței: „Sufletul Mîntuitorului în persoana ipostasului s-a luat de la Duhul Sfînt, iar trupul din sîngele Preasfintei și Preacuratei Fecioare Maria” (Filocalia 2, p. 215, într. 15, Sibiu, 1947, trad. de Pr. dr. D. Stăniloae).
Cam cu o mie cinci sute de ani înainte de venirea Domnului în trup, trăia în Mesopotamia, în țara cea dintre două rîuri, Tigru și Eufrat, care se mai chema pe atunci „Poarta lui Dumnezeu”, un mare vrăjitor pe care-l chema Valaam. El era dintr-o regiune numită Petor (Numerii 22, 5).
Tot în vremea aceea, poporul lui Israel era în nemernicia lui cea de patruzeci de ani, în pustie, și ajunsese în pămîntul amoreilor. După ce l-a bătut pe Sihon, împăratul amoreilor, trecuse în pămîntul Vasanului. Acolo l-a bătut pe Og, împăratul lor, și mare groază a băgat în popoarele de dincolo de Iordan și din pămîntul lui Moab, care era dincoace de Iordan, deși poporul încă nu trecuse Iordanul. Împărăția lui Moab, care era lîngă poalele Muntelui Carmel și lîngă Ierihon, avea pe atunci un împărat cu numele Balac.
Și acesta, cînd a văzut că poporul lui Israel – căruia îi ajuta Dumnezeu în vremea aceea, că era singurul popor ce se închina adevăratului Dumnezeu – ia țară după țară și popor după popor, și a ajuns lîngă hotarele lui, a fost cuprins de mare spaimă și grijă. De aceea împăratul Balac a strîns boierii curții sale din Madiam și a zis: Poporul acesta mănîncă acum totul împrejurul nostru, cum mănîncă boul iarba cîmpului (Numerii 22, 4).
Deci, sfătuindu-se ei și socotind că nu vor putea ține piept unui popor care se arată așa de puternic, au hotărît că nu este altceva mai bun de făcut decît să cheme în ajutor pe Valaam din Petor. Că la popoarele păgîne era mare credință în acest vrăjitor pe vremea aceea. Atîta credință aveau în acel mare vrăjitor, încît îl socoteau ca pe un Dumnezeu.
Și a trimis Balac împăratul o delegație peste Eufrat în Mesopotamia, cu mari daruri și cu mare cinste la Valaam din Petor, să vină să-i ajute cu farmecele sale, mai bine zis cu puterea drăcească, să bată pe poporul lui Israel, că dacă nu, țara lor va fi pierdută.
Și l-a dus pe vîrful muntelui Peor și acolo i-a făcut jertfelnice. Dar Valaam, după ce i-a vorbit Dumnezeu prin gura asinei, în loc să blesteme poporul lui Israel a început să proorocească cele despre nașterea lui Iisus, zicînd: Cît sînt de frumoase sălașurile tale, Iacove, corturile tale, Israele!… o stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel și va lovi pe căpeteniile Moabului și pe toți fiii lui Set îi va zdrobi. Din Iacov se va scula Cel ce va stăpîni cu putere… (Numerii 24, 5, 17-19).
Și astfel Valaam a proorocit de trei ori bine pentru Israel, despre steaua care trebuia să se arate în vremea nașterii Mîntuitorului, și că Acesta va da lovitura de moarte lumii păgîne și idolatre și va împărăți peste toate popoarele lumii, pînă în veac. Apoi, sculîndu-se, s-a înapoiat în țara sa.
Acestea a proorocit pentru că Duhul lui Dumnezeu a umbrit pe Valaam vrăjitorul.
Băgați de seamă că acestea s-au întîmplat cu 1500 de ani înainte de venirea Mîntuitorului, pe vremea lui Moise, cînd trăia Balac, împăratul Moabului. De atunci tradiția aceasta era în tot pămîntul Persiei și în pămîntul unde se află astăzi Irakul și Iranul.
Și așa, din tradiție în tradiție, a ajuns proorocia aceasta, pe care o istorisește dumnezeiasca Scriptură, pînă în vremea nașterii lui Iisus Hristos. Și s-a arătat steaua în Egipt, în Persia și în alte părți cu doi ani mai înainte.
Cînd au văzut magii o stea atît de mare, care nu-și mai făcea drumul ca și celelalte, de la răsărit la apus, ci venea de la miazăzi la miazănoapte -, știind și proorocia lui Valaam -, au putut cunoaște despre steaua care va răsări din Iacov, din Israel, din protopărintele neamului evreiesc, Împăratul care va zdrobi toate împărățiile lumii și va împărăți în veac în împărăția cea duhovnicească și fără de sfîrșit (conf. Luca 1, 33).
Dar cine erau magii care au pornit să se închine Mîntuitorului? Să nu credeți că erau vrăjitori ca Valaam din Petor. Nu. În Persia, magi se numeau cei mai mari filozofi și astronomi, ghicitori în stele sau astrologi. Ei aveau cărți vechi rămase de la Valaam și de la alți înaintași și știau, din tradiția de un mileniu și jumătate, că se va arăta o stea neobișnuită, o stea făcîndu-și drumul altfel, nu așa cum i-a zis Ziditorul de la început, și atunci Se va naște un Împărat care va împărăți toată lumea. Și pîndeau, că erau astronomi, să vadă cînd va apărea steaua care să-și facă drumul ei, nu așa ca toate celelalte. (partea a doua în numărul de mîine)
