Recunoaștere

„Părintele Căilor Ferate din Bucovina”, onorat la Vatra Dornei



Placă memorială în cinstea ing. Emanuel Ziffer
Placă memorială în cinstea ing. Emanuel Ziffer

Federația Comunităților Evreiești din România, compania CFR și Primăria Vatra Dornei vor onora, sâmbătă, la Vatra Dornei, prin dezvelirea unei plăci comemorative, personalitatea celui care a fost supranumit „părintele Căilor Ferate din Bucovina”. Este vorba despre inginerul Emanuel Ziffer, cel care a înființat prima companie de cale ferată pe acțiuni din Bucovina, Bukowinaer Lokalbahngesellschaft, în anul 1883. Documentele cercetate cu migală de Paul Brașcanu și sintetizate într-un volum editat cu sprijinul Federației Comunităților Evreiești din România (FCER) arată că inginerul Ziffer a fost o personalitate marcantă a vremurilor sale, foarte cunoscut în cercurile politice și inginerești din Europa și America; a publicat mai multe studii și cărți de specialitate și a avut o contribuție majoră în construcția rețelei de căi ferate bucovinene. Născut în Silezia Austriacă, în familia unor profesori evrei, Emanuel Ziffer a absolvit Politehnica Imperială din Viena și a lucrat în construcția căilor ferate.
În 1883, inginerul Emanuel A. Ziffer a înființat compania de cale ferată Bukowinaer Lokalbahngesellschaft, care a fost prima societate de cale ferată pe acțiuni din Bucovina, desprinsă din Societatea Lokalbahn Czernowitz-Novosielitza.
„O performanță importantă pentru istoria Bucovinei a fost construirea căii ferate de munte Kimpolung – Dorna Watra, peste creasta Mestecănișului (situată la 1.100 m deasupra nivelului mării), aici fiind construit un tunel de 1.622 m lungime, aflat la cota 958 m, cu un preț care s-a ridicat la 2 milioane de coroane”, scrie Paul Brașcanu.
În Galiția, Bucovina și România rețeaua de căi ferate locale executată direct sub conducerea lui Ziffer a ajuns la aproximativ 580 km. Aceste linii ferate locale prezintă un model original în construcția și administrarea lor și au servit drept exemplu pentru alte linii secundare construite mai târziu, din punct de vedere al exploatării lor.
La terminarea Primului Război Mondial, în Bucovina erau construiți 832 km de linii ferate sub administrație austro-ungară, la o suprafață de 10.424 km pătrați și o populație de 812.000 de locuitori.
Rețeaua de căi ferate construită atunci, în mare parte la inițiativa sau sub directa îndrumare a inginerului Ziffer, a reușit să reziste într-o oarecare măsură până astăzi.
Bustul realizat de dorneni prin subscripție publică în 1903 a fost demontat după 1918
La vremea respectivă, în semn de apreciere, administrația locală din Vatra Dornei și mai multe personalități din Consiliul Comunal al orașului au luat inițiativa strângerii de fonduri și i-au ridicat lui Emanuel Ziffer un bust, lângă clădirea primăriei, chiar în timpul vieții sale.
Bustul și elementele din compunerea monumentului au fost realizate din piatră scoasă din inima muntelui, cu ocazia realizării tunelului Mestecăniș. Ceremonia de dezvelire a avut loc în data de 7 iunie 1903, în prezența unui public numeros și a sărbătoritului. Din motive necunoscute, monumentul a fost demontat după 1918. Urmele acestuia sunt împrăștiate prin oraș – la Muzeul de Științele Naturii și Cinegetică și în strada Podul Verde Fundătură, dar aproape nimeni nu își mai amintește ce sunt și de unde provin.
Ziffer a fost președinte al Căilor Ferate din Bucovina, vicepreședinte al Uniunii Internaționale a tramvaielor și căilor ferate de interes local (organizație cu sediul la Viena), precum și al American Society of Civil Engineers și Institution of Civil Engineers din Londra. Datorită meritelor sale, împăratul Franz Joseph i-a acordat în 1910 titlul nobiliar de „von Teschenbrück“ și decorațiile Cavaler al OrdinuluiFranz Joseph și Ordinul Coroana de Fier.
A fost membru în Societatea de ajutor Carol I și a fost decorat de statul român cu Medalia jubiliară Carol I, respectiv „Coroana României”. A făcut mai multe donații și opere de caritate, mai ales în orașul care l-a adoptat necondiționat, Cernăuți, care împreună cu orașul Janöw i-au acordat titlul de „Cetățean de onoare” al urbei, în semn de înaltă prețuire și recunoștință.
Emanuel Ziffer s-a stins din viață la 80 de ani, în 1913.



Recomandări

Vatra Dornei devine capitala dansului folcloric internațional: Festivalul „Dorna, plai de joc și cântec” reunește ansambluri din întreaga lume

Vatra Dornei devine capitala dansului folcloric internațional: Festivalul „Dorna, plai de joc și cântec” reunește ansambluri din întreaga lume

Înaltpreasfințitul Părinte Theoklitos, Mitropolitul Meteorelor, în pelerinaj în Bucovina alături de un grup de credincioși greci

Înaltpreasfințitul Părinte Theoklitos, Mitropolitul Meteorelor, în pelerinaj în Bucovina alături de un grup de credincioși greci
Înaltpreasfințitul Părinte Theoklitos, Mitropolitul Meteorelor, în pelerinaj în Bucovina alături de un grup de credincioși greci

Sucevenii de la Royal Engineers au jucat în finala diviziei Clark a concursului de robotică Michiana (SUA)

Sucevenii de la Royal Engineers la competiția internațională de elită, din SUA - Michiana Premiere Event
Sucevenii de la Royal Engineers la competiția internațională de elită, din SUA - Michiana Premiere Event