Părinte Dimitrie cel nou de la Basarabi – 27 octombrie

Acest cuvios Părinte a fost pe vremea evlavioșilor împărați bulgari, dintr-un sat din Bulgaria ce se chema Basarabi, de pe marginea apei Lomului; și întâi a fost păzitor de vite la numitul sat, apoi văzând că toate ale lumii sunt trecătoare, a ieșit din satul acela și s-a dus într-o peșteră ce era aproape de Basarabi și s-a făcut călugăr la o mănăstire ce era înăuntrul peșterii. Și cine poate spune luptele ce a suferit? Postul, rugăciunea și privegherile ce făcea, încât și de harul facerii de minuni s-a învrednicit; încă și vremea ieșirii sufletului său din trup a cunoscut-o, pentru care intrând în mijlocul a două pietre, așa și-a dat prealuminatul sau suflet în mâna lui Dumnezeu.
Trecând multă vreme a venit acea apă a Lomului mare de surpa lemnele și pietrele de primprejur. Atunci au căzut în apă și cele două pietre ce erau în cuprinsul peșterii, dimpreună cu moaștele sfântului; și mult timp au fost acolo. Deci vrând Dumnezeu să-l descopere, s-a arătat îngerul Domnului în vis la o copilă, a unui credincios, ce pătimea de duh necurat, zicându-i: „De mă vor scoate părinții tăi din apă, eu te voi tămădui”; Copila s-a sculat dimineață și a spus visul ce a văzut părinților ei și așa adunându-se preoți și oameni mulți s-au dus la locul acela, unde de multe ori se arăta lumină și cei ce vedeau socoteau a fi comoară și au găsit pe sfântul, precum a zis îngerul, întreg și luminat ca soarele și luându-l l-au dus în sat și mergând vestea în toate părțile de aflarea sfântului, a ajuns și la urechile domnitorului de la București, care îndată a și trimis preoți și boieri să aducă pe sfântul la biserica Curții domnești.
Mergând trimișii aceia la Basarabi, au luat sfântul și au purces să meargă la București, și sosind până aproape de Rusi, unde este o fântână, n-a vrut să meargă mai înainte. Văzând preoții și boierii acea minune, și neștiind ce să facă, s-au socotit cu sfat de obște de au înjugat doi junci tineri neînvățați, ca să vadă unde este voia sfântului să meargă și așa o minune! S-a întors îndată sfântul la Basarabi în mijlocul satului și acolo a stat. Iar preoții și boierii întorcându-se la București au spus toate cele ce au văzut. Deci domnitorul a trimis boieri cu cheltuială de au făcut o biserică în numele Cuviosului Dimitrie la Basarabi, unde a și fost așezat sfântul.
Minuni
Două femei oarecare, surori, Aspra și Ecaterina, de la satul ce se numește Cernavodă, au făcut o biserică prea frumoasă, punându-i hramul Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria și au gândit întru sine, doară ar putea să ia vreo părticică din moaștele Sfântului Dimitrie și să o aducă în biserica lor; că de a le lua cu totul, socoteau ele că nu va vrea sfântul, precum a și fost. Deci venind prea cu smerenie și cu evlavie și închinându-se la sfântul, în taină au luat o mică părticică din moaștele lui și vrând să se ducă, șezând în căruțele lor, nicidecum n-au putut a se mișca caii din locul acela, măcar de-i și băteau vizitii. Iar ele cunoscând pricina și din căruțe pogorându-se, cu lacrimi au alergat și au căzut la sfântul și punând părticica la locul ei, s-a rugat să le ierte greșeală, și așa s-au dus cu pace la satul lor. Altădată a venit preasfințitul mitropolitul Târnovului, anume Nichifor, cu sinodia lui, ca să se închine sfintelor moaște ale Sf. Dimitrie. Și închinându-se mai întâi mitropolitul și sărutând sfintele moaște și depărtându-se a șezut pe un scaun; apoi pe rând mergând și ceilalți ai sinodiei lui toți și sărutând sfintele moaște un oarecare monah anume Lavrentie, în vremea sărutării, ispitindu-se să rupă cu gura o mică părticică din sfintele moaște ale Sfântului, a rămas cu gura căscată și toți căutând la dânsul și văzându-l cu gura căscată, nu se pricepeau ce a pătimit. Iar mitropolitul i-a poruncit să se dea în lături ca să se închine și ceilalți. Iar el mut și fără de glas fiind s-a depărtat puțin de la sicriul sfântului. Iar după ce au ieșit toți a căzut cu lacrimi rugându-se sfântului și cerându-și iertare și așa i s-a dezlegat limba și a grăit ca mai înainte. După aceea a mers cu mitropolitul la gazdă și i-a spus toate cele ce a pătimit. Iar el i-a zis: „O, omule, cum n-ai socotit că de ar fi fost să se împartă moaștele la toți câți vin spre închinarea lor, până acum n-ar fi rămas nimic. Ci de acum căiește-te, că ai greșit lui Dumnezeu și sfântului.
Un iubitor de Dumnezeu episcop al Preslaviei, anume Ioanichie, cazând într-o boală foarte grea, încât de patru inși era purtat și neputând să se vindece l-au adus la biserica Sfântului Dimitrie și l-au pus cu așternutul lui înăuntru în biserică și slujindu-se Sfânta Liturghie, după trei ceasuri s-a sculat sănătos și umbla pe picioarele sale, lăudând pe sfântul și mulțumindu-i. Acestea și alte minuni a făcut Sfântul Dimitrie, care nu s-au scris după cum s-a zis, pentru neștiința locuitorilor. (Viețile sfinților)