Cei care visează să se îmbogățească trebuie să îndeplinească o condiție de bază: să se afle la locul potrivit, în momentul nimerit. A fi la locul potrivit, în momentul nimerit, e unica pretenție a averilor colosale, înainte de a se îndrepta, cuminte ca cirezile de văcuțe bălțate, spre vistieriile celor care le sunt sortiți.
Candidații la clasamentele „Forbes” trebuie să se afle în Vestul Sălbatic pe timpul „Goanei după aur”, trebuie să dea târcoale Havanei când cererea de trabuce cubaneze impune contrabanda, trebuie să se găsească în România, când pică de la înălțime regimul Ceaușescu și granițele se deschid, spre o profitabilă bișniță constând în rulmenți, pânze domestice de traforaj și prostituate cu destinația Turcia. Că veni vorba, câți miliardari actuali nu-și datorează propășirea acelui suav negoț româno-turc, din 1990, cu rulmenți de Bârlad, pânze domestice de traforaj din Lugoj și domnișoare de pe toată întinderea țării ?!
Am spus toate astea doar pentru a arăta cât de dezamăgit sunt – ca un român căruia îi place să stea deoparte și să observe – că una dintre cele mai sclipitoare surse de înavuțire ale acestor ultimi ani a rămas neexploatată ! Nu avem probabil genă de miliardari de explozie, asta tre’ să fie ! Ideile de îmbogățire plutesc în jurul nostru, ca niște roiuri de fluturi suavi, dar cine să le vadă aripile poleite cu aur…
Așa a fost ideea unei căsuțe de pariuri, dar nu a unei căsuțe de pariuri oarecare, ci a unei căsuțe neconvenționale, unde să pariem pe cetățenii X și Y, dacă au fost ori nu turnători la Secu, dacă și-au aflat ori ba în cârd cu poliția politică. Ce sume colosale s-ar fi strâns în joc ! Ce mediatizare, ce câștiguri uriașe, așteptându-și – precum miresele – hărăziții !
De exemplu, mă ia cu amețeli doar închipuindu-mi averea și gloria ce îl pășteau pe inspiratul, pe genialul care ar fi pariat pe Mona Muscă. Asta ar fi fost ca și cum la un meci de fotbal dintre Internazionale Milano și Steaua Bucale ar paria cineva pe echipa păstorită de omul cu oile.
