Parfumuri în valoare de 9.000 de euro, confiscate de la un ucrainean, în PTF Siret

Polițiștii de frontieră suceveni au confiscat 152 de parfumuri care purtau mărci de renume, dar care după toate probabilitățile sunt contrafăcute.

S-a întâmplat vineri, 13 februarie, în jurul orei 12.50, când, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de ieșire din România, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control un bărbat în vârstă de 38 de ani, cu dublă cetățenie româno-ucraineană, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în Ucraina.

În urma controlului efectuat de echipa comună formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali, au fost descoperite, în bagajele personale, și în mai multe cutii ascunse sub bancheta din spate a autoturismului, cele 152 de parfumuri inscripționate cu însemnele unor mărci cunoscute.

Valoarea acestora, dacă ar fi fost comercializate ca produse originale, este estimată la aproximativ 45.600 de lei.

Polițiștii de frontieră au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

Parfumurile au fost confiscate și vor fi expertizate, pentru confirmarea faptului că sunt contrafăcute.

Recomandări

Închisoare cu suspendare pentru un ucrainean care transporta țigări de contrabandă de peste 500.000 de euro, cu tirul