Păreri de rău…

Zilele acestea lumea epigramei a mai suferit o mare pierdere odată cu trecerea în eternitate a maestrului DAN CĂPRUCIU, scriitor de mare talent, om de aleasă ținută morală și intelectuală.
S-a născut la Craiova în 3 decembrie 1935, dar a devenit gălățean după absolvirea Institutului Politehnic – Facultatea de Mecanică – din frumosul oraș de la Dunăre. Membru fondator al Cenaclului literar de umor VERVA (1977), membru al Organizației scriitorilor „Costache Negri”, ambele din Galați, membru al Uniunii Epigramiștilor din România, domnul Căpruciu a fost inclus în peste 50 de antologii și volume colective, obținând și numeroase premii la festivalurile-concurs de epigramă. A colaborat la prestigioase reviste de umor, precum „Urzica”, „Pagini dunărene”, „Hohote”, „Perpetuum comic”, „Epigrama”, „Cacialmaua”, „Haz de necaz”, „Cugetul”, „Spinul” etc. și a publicat mai multe volume de proză, poezie și epigramă. Alăturându-mă părerilor de rău ale colegilor epigramiști – și nu numai – îi las pe cititori să aprecieze calitatea umorului regretatului om de spirit, umor care nu l-a părăsit nici atunci când a scris despre momentul acela care marchează „marea trecere”…
EPITAF
Veste bună vă transmit
De aici, din adâncime:
Prima oară-am reușit
Să gândesc în profunzime!
„NEMURIREA MEA”
Dacă-l privim ca scriitor,
Dan C. nu e nemuritor;
Dar sunt așa, precis v-o spun,
Atomii care îl compun!
DESTIN IMPLACABIL
Blestemat de soarta rea,
Peste ani voi fi doar oale;
Dați-mi vin, căci nu aș vrea
Să fiu prins cu ele goale!
AVEȚI GRIJĂ
E scurtă viața, dragii mei
Și n-o trăiești așa cum vrei;
Chiar dacă ții regim, faci sport,
Tot te trezești odată… mort.
GRIJA PESIMISTULUI
Marcat de moarte sunt năuc
Și mă încurc în toate cele,
Temându-mă că n-am s-apuc
Să văd sfârșitul vieții mele.
CONSOLARE POST MORTEM
Au uitat mai toți de mine,
Dumnezeu aș vrea să-i ierte,
Doar nevasta văd că vine,
Când și când, să mă mai certe.
EPITAF PUBLICITAR
Aleea opt, mormântul trei,
Decorul unic, uimitor,
Verdeață, calm și tot ce vrei…
Deci, caut înlocuitor!
DOAR TRUPUL ESTE MURITOR
Chefliu, cu trupul de aramă,
Urmând înalta lui simțire,
Îl trage lutul către cramă
Și sufletul spre nemurire.
„TESTAMENT”
De tine să nu-mi fie dor,
Am o magnifică idee:
Nevastă, când o fi să mor,
Să-mi dai pomană o femeie!
INSCRIPȚIE PE O CRUCE
Viața-i ceva iluzoriu,
Cu final nepozitiv,
Căci ne naștem provizoriu
Și murim definitiv!
AMICI DEVOTAȚI
Amicii mei, la-nmormântare,
M-au regretat atât de tare
Încât erau, cum s-ar părea,
Invidioși pe moartea mea.
EPITAF
Sub astă cruce e-un poet,
Invidiat de multe genii,
Ce-a reușit a fi, concret,
Nemuritor… vreo opt decenii!
Să-l țină Dumnezeu în lumină…
Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind!