– Liderul PLD Suceava, Dumitru Pardău, consideră că ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, nu a reușit să gestioneze corespunzător proiectele de modernizare a DN 17
Președintele Organizației Județene a PLD Suceava, deputatul Dumitru Pardău (foto), a solicitat ieri, demisia ministrului Transporturilor, Ludovic Orban. Pardău a precizat că nu i se pare normal ca nici un reprezentant al Ministerului Transportului să nu fi venit la Vama pentru a evalua pagubele și pentru a dispune măsurile ce trebuiesc luate pentru urgentarea lucrărilor de reconstrucție a podului de la Vama, distrus în urma inundațiilor de la sfârșitul săptămânii trecute. Mai mult, Dumitru Pardău consideră că Ludovic Orban ar fi trebuit să vină personal să inspecteze situația de la Vama, în condițiile în care distrugerea podului a cauzat blocarea traficului pe DN 17 între Suceava și Vatra Dornei. „Reamintim că domnul Orban a inspectat personal lucrările de modernizare a DN 17, dar a făcut acest lucru în campania premergătoare referendumului pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. Așa cum a știut să vină atunci, putea să se deplaseze și în momentul de față pentru a evalua care este situația exactă de la Vama, și pentru a dispune măsurile ce se impun pentru reluarea cât mai urgentă a traficului”, a declarat președintele PLD Suceava. Pardău a mai spus că formațiunea pe care o reprezintă va solicita și demisia conducerii Companiei Naționale de Drumuri și Autostrăzi, pe motiv că nici un reprezentant al acestei instituții nu s-a deplasat în comuna Vama, după distrugerea podului de pe DN 17. Liderul liberal democraților suceveni consideră că atât Ludovic Orban, cât și conducerea Companiei de Drumuri și Autostrăzi nu au reușit să gestioneze în mod corespunzător proiectul de modernizare a DN 17 între Suceava și Vatra Dornei. De asemenea, Dumitru Pardău a mai adăugat că PLD a solicita oficial Ministerului Transporturilor înființarea unei comisii speciale pentru verificarea cauzelor care au dus la distrugerea podului de la Vama. „Trebuie să se afle cine este responsabil. Și asta pentru că în loc să apară un pod, a dispărut cel existent. Solicităm înființarea acestei comisii, astfel încât să se găsească vinovații, și să se stabilească cine trebuie să plătească contravaloarea pagubelor produse”, a precizat Pardău. El a subliniat faptul că Ministerul Transporturilor ar trebui să verifice modul în care firmele care execută lucrările de modernizare a DN 17 își îndeplinesc obligațiile, precum și firmele care au subcontractat aceste lucrări. „Constructorii își bat joc de noi, de toți sucevenii, și din acest motiv cred că ar trebui luate o serie de măsuri, astfel încât aceste firme să nu mai fie lăsate să execute alte lucrări de același fel. Oricum, până la verificările Ministerului Transporturilor, îi solicităm și prefectului Orest Onofrei să se implice în găsirea unor soluții astfel încât traficul să fie reluat cât mai urgent. Și avem încrederea că dumnealui va urgenta rezolvarea problemelor existente în Vama”, a spus Dumitru Pardău.
Irimie propune ca urgențele medicale din zona Dornelor să fie direcționate spre Bistrița Năsăud
În același timp, vicepreședintele Organizației Municipale Suceava a PLD, doctorul Cristian Irimie, a solicitat autorităților județene să găsească soluții prin care urgențele medicale din zona Dornelor să fie transportate la spitalul din Bistrița Năsăud. Irimie a spus că în condițiile în care traseul pe DN 17 între Vatra Dornei și Suceava este blocat, bolnavii vor ajunge mult mai greu la Spitalul de Urgențe din municipiul Suceava. „Aceasta este o problemă la care ar trebui să se gândească autoritățile județene, și pe care trebuie să o rezolve”, a subliniat Cristian Irimie. El a adăugat că o astfel de măsură ar putea fi luată până la reconstrucția podului distrus de inundații din Vama.






