Fotbal copii

Parcurs bun pentru Sporting la turneul de la Brașov



Grupa de copii născuți în anii 2003-2004 de la Sporting Suceava a participat zilele trecute la Turneul Juniors Cup de la Brașov, una din cele mai puternice competiții de acest gen din sud-estul Europei. Ediția din acest an a strâns la start un număr record de 189 de formații participante, împărțite pe șase categorii de vârstă. Fotbaliștii pregătiți de Bogdan Pantea au avut o comportare apreciată de toți cei prezenți, întrecând toate așteptările. Sucevenii au evoluat aproape fără greșeală în faza grupelor, calificându-se în sferturile de finală după patru victorii, 11-1 cu CSS Brașovia, 2-0 cu Dinamo București, 3-1 cu Junior Soccer Sfântu Gheorghe, 2-0 cu Aldo Sport București și un rezultat de egaliate, 1-1 cu Aerostar Bacău. Parcursul bun al copiilor de la Sporting s-a oprit însă faza sferturilor de finală, acolo unde au fost învinși la limită, cu scorul de 2-1 de formația Pandurii Târgu Jiu.
Sporting a deplasat la Brașov un lot de 15 jucatori, format din Răzvan Zofotă, Sebi Nechita, Alexandru Crap, Bogdan Borosan, Mihnea Moștoflei, Eduard Neamțu, Andrei Varasciuc, Ionuț Nistor, Cristi Galanton, Angelo Rotaru, Alex Hâncu, Robert Corneanu, Robert Orhei, Albert Ignea și Ștefan Socoliuc.



Recomandări