Miros respingător

Parcul Șipote s-a transformat într-o adevărată hazna după ce o canalizare aparținând ACET a refulat

La circa 15 metri de pe dealul care duce spre strada Ștefăniță Vodă curgea un pârâiaș colorat

Zile în șir parcul Șipote, care face legătura între centrul municipiului Suceava și Cetatea de Scaun, a fost o adevărată hazna. Un miros greu putea fi simțit imediat după ce erau coborâte scările dinspre Centru, iar de undeva de la circa 15 metri de pe dealul care duce spre strada Ștefăniță Vodă curgea un pârâiaș colorat.
Iar ceea ce ieșea din canalizarea care a refulat se scurgea mai departe prin rigolele de scurgere, iar mai apoi ajungea în apa colectată de la izvoarele din zonă.
La fața locului au ajuns și reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu Suceava, care la rândul lor au solicitat prezența unui reprezentant al biroului de mediu al Poliției Locale din cadrul Primăriei Suceava, dar și prezența celor de la ACET.
În final, s-a dovedit că era vorba de o canalizare la care sunt racordați locuitorii de pe strada Ștefăniță Vodă și care face legătura cu canalizarea care vine din zona centrală și merge mai departe spre Cacaina.
Angajații ACET au desfundat canalizarea, iar reprezentanții Gărzii de Mediu Suceava le-au cerut să salubrizeze zona.
„Reprezentanții ACET ne-au comunicat că responsabilitatea este a proprietarilor, și asta pentru că, potrivit legislației, firma trebuie să rezolve problemele care apar din clipa în care ajung în canalizare. Totuși, noi considerăm că nu se poate pasa această responsabilitate, motiv pentru care am aplicat un avertisment celor de la ACET și ca măsură suplimentară au obligația să salubrizeze zona”, a precizat Adriana Iordache, șefa Gărzii Naționale de Mediu Suceava.

Angajații ACET au desfundat canalizarea, iar reprezentanții Gărzii de Mediu Suceava le-au cerut să salubrizeze zona
Angajații ACET au desfundat canalizarea, iar reprezentanții Gărzii de Mediu Suceava le-au cerut să salubrizeze zona
Parcul Șipote s-a transformat într-o adevărată hazna după ce o canalizare aparținând ACET a refulat
Parcul Șipote s-a transformat într-o adevărată hazna după ce o canalizare aparținând ACET a refulat
Parcul Șipote s-a transformat într-o adevărată hazna după ce o canalizare aparținând ACET a refulat
Parcul Șipote s-a transformat într-o adevărată hazna după ce o canalizare aparținând ACET a refulat
Parcul Șipote s-a transformat într-o adevărată hazna după ce o canalizare aparținând ACET a refulat
Parcul Șipote s-a transformat într-o adevărată hazna după ce o canalizare aparținând ACET a refulat
Parcul Șipote s-a transformat într-o adevărată hazna după ce o canalizare aparținând ACET a refulat
Parcul Șipote s-a transformat într-o adevărată hazna după ce o canalizare aparținând ACET a refulat
Parcul Șipote s-a transformat într-o adevărată hazna după ce o canalizare aparținând ACET a refulat
Parcul Șipote s-a transformat într-o adevărată hazna după ce o canalizare aparținând ACET a refulat
La circa 15 metri de pe dealul care duce spre strada Ștefăniță Vodă curgea un pârâiaș colorat
La circa 15 metri de pe dealul care duce spre strada Ștefăniță Vodă curgea un pârâiaș colorat

Recomandări

O avarie a lăsat fără apă zeci de locuințe, instituții și firme din centrul Sucevei și din cartierul Zamca

Gheorghe Flutur dă asigurări că reabilitarea zonei centrale a Rădăuțiului va fi o lucrare de calitate care va schimba în bine fața municipiului

Președintele CJ Suceava Gheorghe Flutur și primarul Bogdan Loghin au verificat lucrările din zona centrală a municipiului Rădăuți