Transformarea parcului Șipote într-o zonă de agrement de care să se poată bucura sucevenii cât mai curând ține de voința politică, conform primarului Ion Lungu, care consideră că amenajarea acestuia poate fi făcută în șase luni de la preluare.
Edilul sucevean a spus că se fac deja pașii necesari pentru solicitarea preluării pădurilor-parc de la Cetate și din Zamca, ca urmare a apariției cadrului legal pentru acest demers.
„A fost publicată în Monitorul Oficial Legea 220 privind transmiterea unor suprafețe de fond forestier în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale. Prin urmare vom intra în Consiliul Local cu un proiect de hotărâre pentru transferul unei suprafețe totale de 156,28 ha, din care 50,56 ha parcul Șipote și 105,72 ha în zona Zamca.
Mi-aș dori, dacă este posibil, ca aceste suprafețe să ajungă anul acesta la municipalitate, astfel încât să bugetăm pentru 2019 lucrări de intervenție acolo – exact ce prevede legea: căi de acces, iluminat, bănci și terase ușoare. Într-o jumătate de an putem dezvolta o zonă de agrement care să fie ușor la dispoziția sucevenilor, fiind foarte aproape de zonele locuite”, a declarat primarul Ion Lungu.
Conform acestuia, tot ce mai este necesar acum este „voință politică”, încât Guvernul să dea aceste suprafețe, motiv pentru care a făcut apel la toate forțele politice din județ să sprijine acest demers.
„Dacă există voință politică, la foc automat, în două luni, ar trebui să se aprobe transferul acestor păduri-parc”, a adăugat Lungu.
Amenajările permise în pădurile-parc care vor fi preluate de administrațiile locale, conform legislației, sunt: alei realizate din materiale ecologice de maximum 2 metri lățime sau piste pentru biciclete, bănci, iluminat, puncte de informare, toalete ecologice, dar și construcții provizorii din lemn, de maximum 15 mp suprafață.