Primul parc din municipiul Suceava care va fi reabilitat în acest an, dintre cele cinci din proiectul finanțat cu fonduri europene, va fi Parcul Mărășești, de lângă Catedrala „Nașterea Domnului”.
Primarul de Suceava, Vasile Rîmbu, a declarat, marți, că în acest an vor fi amenajate cel puțin trei dintre parcurile Mărășești, Universității, Central – „Ioan Nemeș”, Ițcani și parcul de la blocul T1, primul pe listă fiind Parcul Mărășești. Vasile Rîmbu a precizat că pentru a putea beneficia de acest proiect suprafața trebuie să fie de minimum 1.000 de metri pătrați, condiție îndeplinită de cele cinci parcuri menționate.
Directorul executiv al Direcției Proiecte europene din cadrul Primăriei Suceava, Dan Dura, a declarat că în Parcul Mărășești suprafețele existente de gresie și beton vor fi desfăcute și îndepărtate, fântâna arteziană nefuncțională va fi demolată, terenul va fi curățat, toaletat și nivelat până la o pantă de aproximativ 5% pentru a compensa diferența de nivel de circa 2,5 m pe lungimea de 50 m, aleile pietonale se vor reface cu piatră naturală (travertin), pe o suprafață de 485 mp.

De asemenea, se va amenaja un loc de joacă cu suprafață de siguranță de 35,6 mp, se vor planta 60 de platani, care vor asigura o perdea verde între stradă și parc și vor crea un microclimat mai agreabil. Spațiul verde va fi reabilitat cu rulouri de gazon, cu sistem de irigare, pe o suprafață de 1.274 mp, pe 94 de mp se vor planta flori perene și se va amenaja o „pășune de albine”. Dan Dura a explicat că „pășunea de albine” este o suprafață de 30 mp cu iarbă perenă și este o condiție obligatorie de eligibilitate a proiectelor de reabilitare a parcurilor cu bani europeni, în vederea asigurării biodiversității.
În Parcul Mărășești se vor monta 12 bănci din lemn, 8 coșuri de gunoi și o toaletă ecologică racordată la rețelele de apă și canalizare, cu curățare automată. Iluminatul va fi asigurat cu 14 stâlpi pentru parcuri.
La parcul de la blocul T 1 va fi refăcut integral gazonul pe întreaga suprafață a parcului, se va curăța, toaleta și nivela terenul, se vor planta patru platani, se va amenaja pășunea de albine și se vor moderniza aleile cu travertin. În parc vor fi patru bănci și două coșuri de gunoi.
- Alei cu piatră naturală, gazon nou, flori și platani în toate cele 5 parcuri reabilitate
În parcul de la Universitate actualele alei cu piatră de râu și pavaj vor fi desfăcute și se vor înlocui cu alei placate cu travertin. La fel, se va curăța și nivela terenul, locul de joacă, pe suprafața de 569 mp, va fi reabilitat și dotat cu mobilier, 94 de mp se vor planta cu flori perene, va fi pășune de albine și se vor planta 30 de platani. Gazonul existent va fi complet înlocuit cu gazon nou și se va instala un sistem de irigație automat pentru întreținere optimă. La fântâna arteziană existentă, placarea actuală va fi înlăturată și înlocuită cu travertin, similar cu aleile pietonale. Se va monta o toaletă ecologice racordată la rețelele de apă și canalizare, se vor amplasa 30 de bănci din lemn și 15 coșuri de gunoi.

Parcul Ițcani va avea, de asemenea, alei placate cu travertin, spații verzi cu gazon nou, irigate prin sistem automat, 50 de platani, 200 mp cu flori perene, cu sistem de irigație inclus și pășune de albine. Locul de joacă existent va fi înlocuit cu unul nou, cu mobilier din lemn, pe o suprafață de 250,2 mp. Se vor amplasa 21 de bănci din lemn și 10 coșuri de gunoi, toaletă ecologică racordată la apă și canalizare și 20 de stâlpi de iluminat pentru parcuri.

În Parcul Central „Prof. Ioan Nemeș“ lucrările sunt mai ample, în proiect fiind prevăzută inclusiv crearea unei oglinzi de apă, cu piatră de râu, plante iubitoare de apă și sistem de circulare și filtrare a apei.
Pavele actuale din alei se vor înlocui cu travertin, se vor reabilita cele două fântâni arteziene existente, prin refacerea instalației de alimentare cu apă și placarea lor cu travertin, similar cu aleile parcului. Spațiul verde va fi complet reamenajat prin refacerea gazonului, reabilitarea sistemul de irigație existent, înlocuind doar porțiunile nefuncționale. O suprafață de 250 mp se va amenaja cu flori perene, 30 mp vor avea rolul de pășune de albine și se vor planta 20 de platani.
Locul de joacă existent va fi desfăcut și va fi înlocuit cu ansambluri de locuri de joacă din lemn. Se vor amplasa 60 de bănci din lemn, 30 de coșuri de gunoi și se va monta o toaletă ecologică, similară cu cele din celelalte parcuri, racordată la apă și canalizare și cu curățare automată.
Finanțarea investiției în reabilitarea celor cinci parcuri este din bani europeni și se ridică la 15,185 de milioane de lei (cu TVA). Durata estimata de execuție a lucrărilor de construcție aferentă obiectivului de investiție este de 12 luni. Primarul Vasile Rîmbu a declarat că speră ca până la finalul acestei luni să fie semnat contractul de finanțare, după care se va organiza licitația de atribuire a lucrărilor.






