Atunci când ai o pasiune trebuie să îți investești toate eforturile în ea, pentru că numai așa poți fi fericit. Cam acesta este principiul de viață al unui bărbat din Suceava care are o mare dragoste: Trabantul. Conduce această mașină de aproape 20 de ani, de când are permis de conducere, iar evoluția din domeniul auto nu a reușit să-i schimbe opțiunea. Din contră, acum are cinci mașini Trabant, una mai cochetă decât alta.
Suceveanul pasionat de mașinile Trabant se numește Viorel Romaniuc, are 37 de ani și trăiește din afacerea pe care o are în cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, imediat după fostul Cinema. Are deschisă acolo o spălătorie și un atelier de vulcanizare, și tot aici se ocupă și de întreținerea mașinilor Trabant, fabricate acum 25-30 de ani.
Surpriză sau nu, îl găsim chiar în timp ce meșterește la un Trabant. Este suficient să-i spunem că suntem de la ziar și vrem să facem un reportaj despre pasiunea sa și brusc intră în subiectul care îi place atât de mult. Ne vorbește aproape fără a putea fi întrerupt despre cele cinci mașini Trabant pe care le are. Încântarea și pasiunea se citesc pe fața sa, astfel că discuția curge șnur.
„La vârsta de 18 ani, când mi-am luat permisul, am condus imediat un Trabant. Era al unei vecin care nu avea permis de conducere. Am fost încântat de simplitatea lui, de fiabilitatea lui….”, își începe povestea Viorel, întorcându-se în timp, în anul 1992.
Primul Trabant
Un an mai târziu avea deja bani pentru a-și cumpăra un vehicul. Spune că la acea vreme era foarte pasionat și de motociclete, astfel a cântărit puțin înainte de a alege un Trabant. A fost ultimul său moment de cumpănă din acest punct de vedere, în anii următori mica mașină produsă în Germania devenind pasiunea vieții sale.
Așadar, în 1993, și-a cumpărat primul Trabant, adus din Germania, pe care a dat, își amintește, șase sute de mii de lei. Era un model albastru, produs în 1988, pe care îl are și astăzi în colecție.
Numeroasele atuuri ale mașinii, văzute de un mare pasionat
Hulit și considerat o mașină proastă, Trabantul are și mulți fani, care iubesc mașina nu doar prin prisma nostalgiei vremurilor apuse.
„E o mașină ușoară, economică, nu consumă mai mult de șase la sută dacă mergi în viteza optimă, 60-70 de kilometri la oră. Motorul este de 595 de cmc, are 600 de kilograme și patru locuri, astfel că asigurarea și taxele sunt minime. E o mașină pe care o înveți repede și o repari foarte ușor. Totul e foarte simplu la ea…”, își laudă mașinile Viorel Romaniuc, amintind și de faptul că Trabantul nu are probleme cu pornirea iarna, ceea ce, acum douăzeci de ani, de exemplu, era un mare atu.
….Și câteva dezavantaje
Cât despre dezavantajele mașinii, suceveanul nu are prea multe de spus. Spune că ambelajul (vibrochenul mașinilor de azi) pică repede la Trabant, iar bujiile se îneacă frecvent, însă „trebuie să ai o rezervă la tine și o schimbi imediat”.
Un alt mic dezavantaj ar fi și faptul că la fiecare litru de benzină trebuie adăugate 40 de grame de ulei. Pe vremuri, amestecul era făcut de stațiile peco, însă acum, când aceste mașini au devenit o raritate, amestecul trebuie făcut personal, acasă.
Cât despre slaba rezistență a mașinilor în caz de accident, suceveanul nu este foarte convins, povestind că s-a răsturnat acum câțiva ani cu un Trabant și nu a pățit absolut nimic.
Trabantul decapotabil, vedeta colecției
Doi ani mai târziu, în 1995, Viorel își cumpăra al doilea Trabant. De data asta nu unul clasic (model 601), ci un Trabant Combi (Break). L-a luat de la un bătrân din Moara, care nu îl mai putea îngriji. După acest moment, timp de aproximativ zece ani, bărbatul s-a mulțumit cu cele două mașini. Până prin 2005, când pasiunea sa a explodat din nou. Și-a achiziționat un nou Combi, bineînțeles Trabant. A fost mașina cumpărată special pentru soția sa, Daniela Luminița, și ea pasionată de mașinile Trabant. Un an mai târziu, o altă tentație imposibil de refuzat. A aflat că la Dumbrăveni există un Trabant modificat, decapotat, pe care proprietarul vroia să îl vândă. L-a cumpărat, iar astăzi această mașină face senzație. Micul Trabant, viu colorat și tunat, atrage instantaneu toate privirile.
„Când merg cu el, șoferii îmi dau prioritate, mă blițează, îmi fac cu mâna. E o prezență inedită pe șosele, mulți ar vrea să se plimbe cu un Trabant decapotabil”, povestește Viorel.
Trabantul decapotabil este și cel mai vechi din colecția bărbatului, fiind fabricat în 1981, și este singurul modificat, fără multe din piesele originale.
Programul Rabla, „moartea” mașinilor Trabant
Acum o lună de zile, parcul de mașini Trabant al suceveanului s-a îmbogățit cu un al cincilea model. A fost o mașină cumpărată pentru a fi salvată de la distrugere.
„Era mașina unui bătrân, a venit la mine la spălătorie și mi-a zis că dă Trabantul la casare prin Programul Rabla. Când am văzut ce mașină bună are, am dus muncă de lămurire cu el și mi l-a vândut până la urmă. Cu o mie de lei am salvat mașina de la distrugere”, povestește colecționarul, care spune că acest ultim Trabant este de departe cea mai fiabilă mașină din cele cinci.
De altfel, mărturisește nostalgic Viorel Romaniuc, programul Rabla este „moartea” mașinii Trabant.
„La valoarea de azi de pe piața din România, un Trabant se vinde cu un preț de la 300 până la maximum 700 de lei. În aceste condiții, clar, cei mai mulți au ales să îl dea pe un tichet din programul Rabla. Așa au dispărut cele mai multe mașini, le mai țin doar cei care le iubesc, așa ca mine”, spune Viorel Romaniuc.
Mașinile nu sunt de vânzare, spune colecționarul
Ajungem și la capitolul bani investiți și un eventual profit de pe urma pasiunii.
„Mulți dintre cei care vin la spălătorie laudă Trabanturile, le plac, dar dacă ar fi să cumpere unul, abia ar da doi lei. Din start le spun că nu sunt de vânzare. Am avut unii care au insistat și i-am ajutat, în sensul că le-am căutat o mașină pe la alți proprietari”, povestește colecționarul.
Pare convins că nu are de gând să le vândă, mai ales că față de alți colecționari de mașini vechi mai are un mare noroc: soția sa se deplasează zilnic cu un Trabant, în timp ce fiii săi, Andrei Alin, de zece ani, și Robert Bogdan, de opt ani, sunt și ei mari iubitori ai acestei mașini. Deja și-au ales câte unul din cele cinci vehicule ca fiind al lor și își însoțesc tatăl mai de fiecare dată în Trabant. Cei doi copii ne vorbesc foarte natural despre micuța mașină germană și chiar despre piesele componente ale acesteia, așa că ne conving că pasiunea lor nu este o vorbă aruncată în vânt.
– De ce cinci Trabanturi și nu doar unul
Viorel Romaniuc spune că se va opri la cinci mașini în colecția sa.
„Dacă mai apare vreo ocazie, un Trabant ieftin, îl cumpăr pentru piese, să am rezerve la cele cinci”, spune bărbatul de 37 de ani.
„Mulți mă întreabă la ce îmi trebuiesc cinci, că îmi ajunge unul dacă sunt pasionat. Dar fiecare mașină are farmecul ei….”, continuă Viorel.
În 2007 și-a cumpărat pentru prima dată și o altă mașină, un Mercedes Viano. Un microbuz încăpător cu șapte locuri, foarte bun, dar, explică Romaniuc, fără grad de comparație cu Trabantul.
Istoria Trabantului, de la germani la unguri
Mașinile Trabant au fost produse în Republica Democrată Germană în perioada 1957-1991. Primul model a fost Trabantul P50, mai puțin cunoscut la noi. Numele de Trabant a fost dat mașinii după intrarea în producție și a fostrezultatul unui concurs. El înseamnă pe de o parte „tovarăș al omului”, iar pe de alta parte amintește de lansarea primului satelit artificial al Pământului – Sputnik, la 4 septembrie 1957, cu puțin înaintea începerii producției de pre-serie.
În 1964 avea să fie lansat pe piață modelul P 601, tipul de mașină pe care îl mai întâlnim astăzi pe șoselele din județ. Ultimul Trabant a fost produs pe 30 aprilie 1991.
Mașinile mult mai performante au scos brusc de pe piață Trabantul, o excepție în acest sens fiind Ungaria, care a preluat foarte multe astfel de mașini, numeroase fiind prezente și astăzi pe străzile din țara vecină.
Glume despre Trabant
Despre mașinile Trabant au circulat și circulă numeroase glume.
„Dacă Trabantul nu scoate fum, nu mai este întrebat”, „Trabantul e cea mai lungă mașină” (cu referire la fumul lăsat în urmă), sau „Dacă îl alimentezi, îi dublezi valoarea”, sunt doar câteva din glumele pe seama acestor mașini, glume gustate și de cei care iubesc Trabantul.