Județul Suceava

Parcul auto a continuat să crească semnificativ și se apropie de 300.000 de vehicule

Pe partea de înmatriculări, instituția a reușit să revină la parametri decenți de procesare
Pe partea de înmatriculări, instituția a reușit să revină la parametri decenți de procesare

Analiza Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava cu privire la activitatea din anul 2021 arată că tendința de creștere a parcului auto din județul Suceava rămâne accentuată. La finele anului trecut s-a ajuns la un număr total de 296.686 vehicule înmatriculate, cu un plus de aproape 20.000 față de anul precedent. În procente este vorba de o creștere de 7,04%.
Se mai observă că mai este puțin până la atingerea cifrei de 300.000 de vehicule înmatriculate.
La autoturisme, de exemplu, s-a înregistrat un plus de aproape 15.000 de înmatriculări (în județ erau înmatriculate, la final de 2021, 226.801 autoturisme care figurau înmatriculate).
Creșteri mari sunt și la autoutilitare, cu un plus de 2.980 înmatriculări în interval de doar un an de zile, și la capitolul remorci și semiremorci fiind o creștere a înmatriculărilor, de ordinul sutelor.
Și la categoria autobuze este o ușoară creștere, 600 la final de 2021, față de 576 la finele lui 2020.
În ceea ce privește timpii de așteptate pentru înmatriculări, transcrieri sau radieri, Serviciul Permise și Înmatriculări Suceava a înregistrat o redresare majoră după ”cutremurul” legat de ancheta DNA.
”Aceste rezultate au fost posibile ca urmare a eforturilor depuse de o parte dintre lucrătorii compartimentului, dar și faptului că s-au desfășurat activități în zilele de weekend, când s-a mers pe principiul primul venit, primul servit, fără a fi nevoie de programări prealabile și fără a se ține cont de calitatea persoanei, respectiv persoană fizică sau persoană juridică.
Evoluția cea mai bună a fost înregistrată la capitolul înmatriculări, când, la începutul anului 2021, timpul de așteptare era la circa 3 luni, reușindu-se ca la sfârșitul anului să ajungă la doar 4-5 zile”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Suceava.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Măsurători și implicații macroeconomice privind evoluția IAPC și a deflatorului PIB

Au încărcat schițe de mobilă și pagini albe la licitația pentru un loc de parcare și au pierdut dreptul de a mai licita pentru acest an

Șoc: primul dosar de condamnare a fostului șef de la Permise și Înmatriculări, trimis spre rejudecare. Totul se reia de la zero

Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar
Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar

Taxa de salubrizare, majorată la Suceava pentru că o parte semnificativă a populației nu plătește nimic

Taxa de salubrizare, plătită doar de către o parte dintre suceveni - spun autoritățile, care caută soliții să crească gradul de încasare
Taxa de salubrizare, plătită doar de către o parte dintre suceveni - spun autoritățile, care caută soliții să crească gradul de încasare

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu