Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție va ancheta cazul accidentului în care a fost implicat premierul Călin Popescu-Tăriceanu, după ce miercuri după-amiază procurorii Parchetului Ilfov și-au declinat competența în favoarea Parchetului instanței supreme.
Analiza toxicologică făcută de specialiștii Institutului Național de Medicină Legală din București a indicat faptul că nici premierul Tăriceanu și nici șoferul autoturismului implicat în accidentul de marți seară nu au consumat băuturi alcoolice, a anunțat Inspectoratul General al Poliției Române.
Inspectoratul General al Poliției Române a comunicat, miercuri, că autovehiculele implicate în accident au fost ridicate și transportate la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, după efectuarea fotografiilor judiciare și a cercetărilor la fața locului. Informațiile potrivit cărora vreunul dintre autovehicule a fost ridicat de la fața locului înainte de cercetări sunt false, a adăugat sursa citată. Autovehiculele vor fi puse la dispoziția Parchetului competent să soluționeze cauza, urmând ca acesta să se pronunțe în privința expertizei tehnice.
Mașina de care motocicleta condusă de premierul Tăriceanu s-a izbit marți seară aparține companiei DuPont România, directorul firmei, Vasile Iosif, declarând că angajatul care o conducea se întorcea de la o întâlnire de afaceri și că, după accident, a solicitat o zi liberă. Directorul a mai precizat că angajatul companiei deține permis de conducere din anul 2002 și nu a fost implicat până în prezent în alte accidente de circulație rutieră.
Serviciul de Pază și Protecție (SPP) a precizat, ieri, că premierul Călin Popescu Tăriceanu își asumase întreaga răspundere pentru timpul în care conduce autovehicule, exonerând SPP în acest sens.
Potrivit unui comunicat transmis de Serviciul de Protecție și Pază, marți seară premierul a avut dispozitivul de protecție prevăzut în regulament, „grupul de protecție acționând conform legilor și a regulamentelor în vigoare”. Totodată, grupul de protecție ce-l însoțea pe Tăriceanu a acordat primul ajutor persoanelor implicate în accident, a anunțat Poliția și a asigurat locul accidentului până la sosirea polițiștilor, fără a modifica pozițiile autovehiculelor implicate în accident.
Motocicliști, la Spitalul Elias pentru a-i oferi un buchet de flori premierului
Un grup de aproximativ 10 motocicliști a venit, marți seară, la Spitalul Elias pentru a-i oferi un buchet de flori „colegului lor motociclistul Călin Popescu Tăriceanu”, în semn de solidaritate cu suferința acestuia care, cu câteva ore în urmă, a suferit o entorsă în urma unui accident de motocicletă.
„E un gest normal, nu e prima dată când îl facem. E un gest pe care îl facem de fiecare dată când unul dintre noi suferă un accident. Îi dorim motociclistului Tăriceanu să revină în șa cât mai repede”, a declarat unul dintre motocicliștii veniți la spital. Solidaritatea comunității de motocicliști este faimoasă, de fiecare dată când un motociclist are un accident, toți ceilalți care trec prin zonă se opresc și fac tot posibilul pentru a-l ajuta.
Reprezentații grupului de motocicliști nu au putut intra la premier, însă au lăsat buchetul de flori la poartă.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a declarat, după plecarea motocicliștilor, că premierul Tăriceanu nu știe de gestul lor, dar a asigurat că îl va informa.





