Parcările subterane din centrul Sucevei încep să prindă contur, groapa pentru prima parcare subterană, cu o adâncime de aproape 8 metri, fiind aproape finalizată.
“Adâncimea maximă la care se sapă este cea care se vede acum, plus încă 30 de cm pentru un strat de siguranță. După asta se va trece la turnarea parcării propriu-zise. Cu toate micile întârzieri provocate de descărcările arheologice, anul acesta vor fi turnați pereții, partea de jos și tavanul, urmând ca anul viitor să fie făcute lucrările de amenajare a zonei pietonale. Aceleași lucrări vor fi făcute în paralel și la parcajul nr. 2. Amenajarea parcărilor subterane se va încheia la finele anului 2012, cel târziu în prima parte a anului 2013, dar partea cea mai anevoioasă, care produce cel mai mult disconfort și praf, se va încheia spre finele acestui an”, a declarat viceprimarul Sucevei Viorel Seredenciuc, care se ocupă îndeaproape de această lucrare.
Valoarea lucrărilor de amenajare a două parcări subterane, cu o capacitate de 162 de locuri, precum și a celor de modernizare a zonei centrale se ridică la aproximativ 14 milioane de euro, banii fiind asigurați prin Programul Operațional Regional. Alți 1,5 milioane de euro au fost utilizați pentru consolidarea terenului, prin introducerea a aproape 1.000 de piloți la o adâncime de 14 metri.
Cum se va circula prin centrul Sucevei
Modernizarea zonei centrale, pe lângă amenajarea spațiilor pietonale și a spațiilor verzi, implică și modificări majore ale infrastructurii rutiere.
“E vorba de trei sensuri giratorii, unul în zona McDonald’s, unul în spatele Casei de Cultură și altul lângă Bancpost. De asemenea, se face devierea străzii Vasile Bumbac spre capătul Casei de Cultură, pe sub blocurile adiacente.
Pe strada Nicolae Bălcescu se va institui sens unic, între McDonald’s și Bancpost. Constructorul ne-a solicitat să instituim sens unic încă din timpul realizării parcării subterane, dar deocamdată nu este nevoie”, a precizat viceprimarul Sucevei.
Practic, pe strada Nicolae Bălcescu, pe porțiunea menționată, se va circula dinspre bulevardul Ana Ipătescu spre Casa de Cultură pe un singur sens, în vreme ce pe partea dreaptă a străzii va fi permisă parcarea autovehiculelor.