Preluare

Parcarea cu pământ și pietriș de la Cetatea de Scaun a revenit la Consiliul Județean Suceava, care se angajează să o modernizeze

Modernizarea parcării cu pământ și pietriș de pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei a fost preluată de Consiliul Județean Suceava, care s-a angajat să execute lucrările în acest mandat.
În ședința de luni a deliberativului, consilierii județeni au aprobat în unanimitate să preia parcela de 5.060 de mp de pe strada Parcului, pusă la dispoziție de Consiliul Local Suceava, care alături de suprafața de 1.837 mp, proprietate a Consiliului Județean, să fie amenajată ca parcare publică. În acest proiect de asociere între CJ și CL este partener și Muzeul Național al Bucovinei, care se obligă să se ocupe de întreținerea sistemului de iluminat aferent parcării și plata contravalorii energiei electrice asigurate pentru iluminarea parcării, precum și de administrare, după finalizarea lucrărilor de reamenajare și modernizare.
De modernizarea parcării de la Cetate se angajase în mandatul trecut să se ocupe administrația locală, însă după schimbarea administrație, actuala conducere a Primăriei Suceava a notificat Consiliul Județean că nu are fonduri pentru acest proiect, potrivit președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan. „Am decis să preluăm proiectul la Consiliul Județean și să modernizăm parcarea în acest mandat”, a declarat, luni, la ședință, Șoldan.
În motivarea hotărârii Consiliului Județean se arată că Cetatea de Scaun a Sucevei, alături de Muzeul Satului Bucovinean, reprezintă principalele obiective turistice din municipiul Suceava, bucurându-se anual de aproape 200.000 de vizitatori.
Cetatea de Scaun a Sucevei a fost reabilitată de către Consiliul Județean Suceava în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, în cadrul căruia a fost amenajată cu piatră concasată parcarea mare ce deservește Cetatea și Muzeul Satului Bucovinean.
În 2021, a mai fost un contract de asociere între CJ, CL Suceava și Muzeul Național al Bucovinei, care viza amenajarea parcării, dar nu s-a materializat. „Având în vedere faptul că modernizarea parcării reprezintă o necesitate pentru asigurarea unor condiții optime de staționare în vederea vizitării de către turiștii români și străini a unuia dintre cele mai atractive și mai reprezentative obiective turistice ale județului, respectiv Cetatea de Scaun a Sucevei, imobil care aparține Județului Suceava – domeniu public, aflat în administrarea Muzeului Național al Bucovinei, apreciem oportună modificarea Hotărârii Consiliului Județean Suceava nr. 219 din 26.11.2021, în sensul realizării investiției și asigurării fondurilor necesare de către Județul Suceava prin Consiliul Județean Suceava. Modernizarea și amenajarea parcării se impune cu atât mai mult cu cât numărul de vizitatori ai Cetății de Scaun a Sucevei, dar și ai Muzeului Satului Bucovinean, aflat în imediata apropiere, este și va fi în continuă creștere”, se arată în expunerea de motive.

Recomandări

Județul Suceava are în premieră o echipă de rugby feminin: ”Am mai multe fete la rugby, parcă sunt mai bătăioase”

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie
Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie

Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, organizează o nouă ediție a Târgului de Paști

„Magiun” a asistat pe viu la derbiul Șoimii – Cetatea și are o sugestie pentru conducerea celor două cluburi

Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei