Parcare privată în centrul Sucevei



Prima parcare privată din municipiul Suceava urmează să se construiască chiar în centrul Sucevei, într-o zonă extrem de aglomerată, unde ar putea contribui la descongestionarea traficului.
Primarului municipiului reședință de județ, Ion Lungu, a precizat că deja există o intenție oficială pentru amenajarea unei parcări de 400 de locuri, din partea firmei Cometex (Altex), în imediata vecinătate a magazinului Bucovina.
“Cei de la Cometex Suceava (firma Altex) s-au adresat Primăriei Suceava pentru a le fi concesionată o suprafață de teren pentru a realiza o parcare de 400 de locuri, subterană sau supraterană, precum și pentru o extindere a magazinului.
În cadrul Comisiei Tehnice de ieri s-a dat un acord de principiu, urmând ca de acum să facem o inventariere a rețelelor edilitare din zona respectivă, în măsura în care se dorește realizarea unei parcări subterane. Ar fi ideal să facem o parcare subterană acolo, numai să ne permită acest lucru rețelele de utilități existente”, a adăugat Ion Lungu.
Parcările private, justificate doar de prezența unor centre comerciale
Dacă va putea fi realizată o parcare subterană, la nivelul străzii va putea fi amenajat un spațiu verde, în timp ce varianta de realizare a parcării supraterane prevede o traversare aeriană a străzii învecinate (Str. Ștefan cel Mare, care trece prin fața sediului BRD și al Băncii Comerciale).
“Trebuie să dăm dovadă de curaj și înțelepciune, pentru că nimeni nu vine să facă o parcare privată în Suceava, când e știut faptul că nu își va putea recupera investiția, decât în măsura în care este cuplată cu un spațiu comercial sau altă investiție. M-am interesat și la alte primării din țară și în afară de Cluj, care are o parcare supraterană, nu mai există un alt oraș care să aibă o parcare privată, deși prezența acestora ar fi utilă în zone atât de aglomerate, precum e cea de la magazinul Bucovina, unde în apropriere sunt și Finanțele și Trezoreria”, a precizat Ion Lungu.
Firma Altex este asociată cu Primăria Suceava și în proiectul de sprijinire a echipei de fotbal, fiind unul din sponsorii principali ai Cetății Suceava, până acum contribuind cu aproximativ 1.000.000 de lei (10 miliarde de lei vechi).