Parcă niciodată…

Cu fiecare nouă etapă din campionatul Spaniei, Real Madrid se îndepărtează tot mai hotărât de titlul pe care, înainte de începerea competiției, noi, fanii devotați, îl vedeam ca și adjudecat, după ce reușiserăm chestia asta și în ultimul campionat, după o pauză destul de lungă. Real venea și după două trofee ale Ligii Campionilor, ceea ce demonstra superioritatea deplină nu doar în Spania, ci și în întreaga Europă. Numai că nici nu începuse bine campionatul, că ne-am și pomenit cu primele surprize: un egal acolo, o înfrângere dincolo, chestii nici ele tocmai de speriat, cât timp se știe că echipele mari demarează mai greu. La care, dacă adăugăm și lipsa totală a vacanței de vară, când amicalele aducătoare de bani grei au transformat fostele vacanțe în muncă silnică, era aproape logic să ne gândim așa, cam pe la început de octombrie, Real o să redevină ea însăși, ba chiar mai mult decât atât. A trecut octombrie, cam fără efectul așteptat, a urmat un noiembrie tot așa, un decembrie și mai prost, iar ianuarie ăsta e catastrofal de-a dreptul. Ce se întâmplă, totuși? Pe rând: plecarea lui Pepe a contat mult mai mult decât se bănuia. Apoi, accidentarea lui Bale. Au intervenit problemele lui Ronaldo: cu femeile, cu copiii, cu fiscul, cu toate alea. În general, cu capul. Apoi, parcă nici Sergio Ramos nu-i mai mobilizează pe ceilalți ca-n zilele bune. În plus, parcursul impecabil al Barcelonei, unde lipsa lui Neymar nici măcar nu se observă, oricât de prost ar juca Deulofeu sau alți înlocuitori, toarnă plumb suplimentar în ghete. Nu-mi amintesc două lucruri: nici s-o fi văzut vreodată pe Real pe locul 4 atât amar de vreme, nici să fi fost o distanță atât de mare între ea și locul 1. În concluzie, nu ne rămâne nouă, fanilor, decât să sperăm că istoria se repetă, în sensul că poate și în acest an nu vom fi cea mai bună echipă din Spania, ci doar din Europa. Cât mai e până la dubla lămuritoare cu Paris Saint Germain?