Parcă le-a programat

Le mulțumesc tuturor cititorilor acestei rubrici care m-au felicitat pentru pronosticul de pe la începutul Campionatului European, când am spus că indiferent ce mici sau mari surprize vom avea pe parcurs, campioana se va alege tot dintre cele vreo 4 supraputeri continentale: Spania, Franța, Anglia, Germania. Cuuummm? Nu m-a felicitat nimeni!? Nici măcar vreunul din deștepții pământului care m-au înjurat de toate alea când am spus că România nu va face niciun punct, de parcă ei toți, fără excepție, fuseseră niște Nostradamuși, iar eu singurul tâmpit de pe Terra? Ei, acu’, că s-a terminat tărășenia, și ne-am vindecat oarecum de isteria colectivă, tot vi se mai pare că România a făcut mari vitejii și că Ianis trebuia să joace alaltăieri la Berlin și nu pe ringul de dans!? S-avem pardon: între ceea ce s-a jucat în ultimele tururi, cam de prin sferturi încoace, și debandada perfectă din jocul alor noștri distanța este galactică. Să nu ne amăgim: drumul până la Campionatul Mondial este lung, este greu și nu știu cât noroc vom mai avea pentru a-l străbate. Cădupă joc, nu cred că avem șanse. Finalale-a adus, parcă programat, pe cele mai în formă echipe din elita despre care vorbeam, Spania și Anglia, iar rezultatul reflectă superioritatea actualei campioane: a practicat un joc plin de imaginație, spectaculos, iute, o plăcere pentru ochiul privitorului. Anglia poate invoca ghinionul care a privat-o de egalare spre final, însă în ansamblu jocul ei a fost mai slab, parcă nefiresc de temător. A fost un turneu frumos, câștigat de cine avea tot dreptul. România și-a depășit condiția, chiar nu s-a făcut de râs și a lăsat loc de speranțe pentru următoarele competiții. Peste toate, a readus iubirea pentru echipa reprezentativă în rândul suporterilor, iar asta nu-i deloc puțin. Bravo!

Recomandări

Târgul de Crăciun din parcul Ariniș din Gura Humorului se deschide la finalul acestei săptămâni cu numeroase concerte și evenimente dedicate copiilor

Bogdan Loghin dezvăluie că activistul Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că el și angajații din primărie nu au cedat în fața cererilor ilegale ale acestuia

Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale
Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale

România a învins și Germania și a obținut locul 5 la Campionatul European, și cu contribuția importantă a unor suceveni