– Primăria Suceava vrea să obțină 7,5 hectare de teren pe care să amenajeze un debarcader modern, un parc de joacă pentru copii, terenuri de sport și spații de cazare
Mici, bere, tenis, fotbal și plimbări cu barca, pentru toți sucevenii, pe terenurile rezervate altă dată cuplului prezidențial Nicu și Elena Ceaușeșcu.
Aceasta este intenția municipalității sucevene, care va iniția un proiect de hotărâre de Guvern prin care să fie aprobată trecerea în domeniul public și în administrarea Consiliului Local a unei suprafețe de teren de 7,5 hectare de la Casa de Oaspeți.
“Municipiul Suceava nu are nici o zonă de agrement, unde sucevenii să își poată petrece timpul liber. Terenurile identificate de noi ar asigura un loc ideal pentru o asemenea destinație, fiind vorba de o zonă cu lacuri și multă verdeață, situată la doar câțiva pași de blocurile din zona centrală. Este o ocazie unică pentru noi să putem avea un loc de petrecere a timpului liber, fără a fi nevoiți să parcurgem zeci sau sute de kilometri”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Proiectul de hotărâre prin care este solicitată acordarea celor 7,5 hectare de teren din domeniul privat al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome de Administrare a patrimoniului Protocolului de Stat, va fi discutată mâine în ședința ordinară de Consiliu Local.
În cel mai bun caz, după ce aceasta va obține avizul Prefecturii și va fi înaintată Guvernului, decizia de acordare a suprafeței respective, formată din 6 parcele de teren, ar putea fi dată spre finele anului.
“Vom stabili în Consiliul Local o strategie de amenajare a zonei de agrement, dar, în principiu, am dori ca aceasta să cuprindă un debarcader modern, pentru plimbări cu bărcuța pe lac, un parc de joacă pentru copii, terenuri de sport și parcări, spații comerciale și spații de cazare. Ar fi un loc potrivit nu doar pentru petrecerea timpului liber, cât și pentru realizarea unor evenimente și conferințe la nivel înalt la Suceava”, a adăugat Ion Lungu.
Realizarea punctelor de atracție a zonei de agrement va fi asigurată de firme private, cărora municipalitatea suceveană le va concesiona acest serviciu.





