Parașutiști americani, vin dulce, tabac, dulcețuri și lichioruri, cafea și picoteală

– Confesiunile publicistului, scriitorului și bibliografului IOAN PÎNZAR, fostul director al Bibliotecii Bucovinei « I.G.Sbiera »
Mulți colegi din generația mea s-au și dus într-o ipotetică „lume de dincolo“. Alcoolul a avut și el partea lui de contribuție la dispariția uneori prematură a oamenilor de la Cultură. Am amintit deja în ce măsură „Cântarea României”, care era de fapt revoluția culturală a lui Ceaușescu inspirată de cea din China acelor ani și urmând și modelul carlist, a fost și o cântare bahică fără sfârșit, adesea orgiacă, dacă ne-am reaminti numai de destrăbălările ce durau zile în șir organizate de activiști culturnici, un exemplu fiind Adrian Păunescu…
În timpul ședințelor noastre de partid, directorul meu, dar și amicul meu, Nicu Chircă, era foarte grave, și chiar dur, cum am mai spus, reușind să creeze o solemnitate sumbră a acestor întâlniri obligatorii. În rest, nu prea luam noi în serios problemele politice. Veneam amândoi din timpuri grave, cu război și ape tulburi, cu necazurile secetei și starea României postbelice. Și eram tineri, naivi, precum mulți tineri de astăzi. Cu toții credeam ce ni se spune. El îmi povestea cum absolvise Liceul „Sf. Sava“ din București și cum viața l-a purtat pe negândite cărări. Mai târziu, în loc să ajungă la „științe juridice“, adică la drept, a ajuns la o școală de ofițeri a Ministerului de Interne, chiar în incinta Palatului Regal din București. Și a ieșit ofițer ocupându-se de paza podurilor și viaductelor, dar a mai fost și la unitatea din Fălticeni, după care, în 1955, când s-a făcut o reducere masivă a personalului MAI și MFA (Ministerul Forțelor Armate), a fost demobilizat sau deblocat. Uneori a greșit când a fost vorba de codul etic comunist, recunoștea el râzând. Dar într-o zi, la o vodcă și o cafea, domnul Chircă, cum îi spuneam curent, mi-a povestit o întâmplare din primii lui ani de ofițer al nou înființatei Securități din anii 50, când a căutat în munți niște agenți parașutați de americani. Se zice că luptau împotriva comunismului, dar atunci, dacă americanii luptau împotriva comunismului, oare de ce tot ei, americanii, dăduseră toată România ca și alte țări estice plocon lui Stalin? Sunt unele întrebări rămase fără răspuns. Pe un american parașutat, care trecea foarte calm și elegant pe lângă cortul lui, domnul Chircă era cât pe ce să-l lase să treacă, dar a fost o chestie de ezitare și în final l-a oprit și l-a arestat. Alteori, savuram cu Chircă amintirile lui din copilărie de la Brăila, unde familia lui de neamuri burgheze, cu tabieturi zilnice, în parte grecești, avea în parte ascendență grecească. După amiaza, după un scurt somn, se pregătea cafeaua, în curte, în nisip fierbinte. Se măcinau cafeaua și năutul, se amestecau, se fierbeau și se mai aducea din beci un pepene rece. Tatăl lui fusese șef de gară în mai multe localități, ultima oară la Bărboși, lângă Galați. Vin dulce, tabac, dulcețuri și lichioruri, cafea și picoteală, toate făceau parte din tabieturile șefului de gară…
Zilnic, la serviciu, când începeam conversația de birou, analizam critic toate aspectele vieții din comunism. Oare cine, în România, nu vorbea pe timpuri sau nu comentează și azi despre politică și fot bal? Acum, Chircă nu mai era secretarul de partid ultraserios, ci un critic acerb al multor anomalii, inclusiv din partid sau îl critica pe Ceaușescu.
Cineva mă întreba odată dacă nu am întâlnit și oameni care credeau sincer, nu din motive materiale, în comunism. Au existat, cu siguranță, mai ales în rândul activiștilor de partid: evident, dintre aceștia, nu puteau fi luați în considerație și cei care încălcau codul eticii și echității socialiste. Am cunoscut, așadar, și activiști și alți oameni care credeau cu fermitate în comunism. Să li se fi „spălat creierele“, cum se mai spune? Da, în prima fază a comunismului erau mulți activiști gen Troțki, adică credeau cu toată ființa lor în cauza revoluției mondiale. Numai că acești oameni nu prea aveau capacitatea intelectuală de a se îndoi de ceva. Sau mai bine zis aveau o anumită religiozitate în credința lor că viața oamenilor sub comunism va deveni perfectă.