Parastasele

Nu se fac parastase în următoare zile și perioade din cursul anului:
a) Duminicile de peste an, pentru că duminica amintește de Ziua Învierii, e zi de bucurie, iar nu de întristare.
b) În cele douăsprezece zile dintre Nașterea și Botezul Domnului. Chiar dacă în unele biserici se fac parastase duminica, cel puțin în duminicile Penticostarului, adică în cele dintre Paști și Rusalii, nu se cuvine nicidecum să se facă parastase, pentru a nu se întuneca bucuria Praznicului Cel Mare al Învierii.
c) De la lăsatul secului de carne până la sâmbăta întâi din Postul Mare, sâmbăta Sf. Teodor.
d) Din sâmbăta Floriilor până în Duminica Tomei.
e) La praznicele împărătești sau sărbători mari.
– În timpul Postului Mare, nu se face parastas în zilele de rând (luni, marți, miercuri, joi, vineri), deoarece în aceste zile nu se face liturghie obișnuită sau deplină.
– Este de dorit ca pomenirile să se facă legate de săvârșirea Sfintei Liturghii, aceasta fiind cea mai importantă slujbă de mijlocire pentru cei morți. Dacă nu este posibil de fiecare dată, cel puțin la 40 de zile, la un an și la șapte ani, ar fi de dorit ca parastasul să urmeze după Sfânta Liturghie.
– La întocmirea sau scrierea pomelnicului nu este nici nevoie și nici recomandat să se adauge „la pomenirea de nouă zile, 40 de zile, un an, șapte ani, etc.”. Cărțile de cult nu prevăd așa ceva, și nici slujitorii nu trebuie să adauge nimic în plus, ca și când ar trebui să atragem atenția Mântuitorului asupra sorocului de care este vorba.
– La pomenirea de 40 de zile, numită pe alocuri slujba de ridicare a Panaghiei, pe lângă celelalte, se pregătesc o icoană și un colac. Din colac preotul va scoate părticica pe care o va așeza apoi pe icoană și din care va împărți spre gustare rudelor decedatului.
– Referitor la darurile care se dau de pomană, se obișnuiește ca, la 40 de zile și un an, să se dea diferite lucruri și mai ales îmbrăcăminte și încălțăminte, obiecte de uz casnic, dar nu ne oprește nimeni să dăm oricând și orice pentru cel răposat.
Familia trebuie să aibă grijă ca răposatul să fie pomenit cât mai mult cu putință în cadrul Sfintei Liturghii
Există obiceiul îndătinat să se împartă de fiecare dată farfurii cu mâncare, căni sau pahare, și linguri sau furculițe: șase, douăsprezece, douăzeci și patru. Rânduielile bisericești nu prevăd nimic în această privință și fiecare poate da cît crede de cuviință, numărul acestora neavând nici o influență asupra stării sufletești a celui răposat.
– Familia trebuie să aibă grijă ca răposatul să fie pomenit cît mai mult cu putință în cadrul Sfintei Liturghii. De aceea, după pomenirea de 40 de zile, este bine să se dea preotului un pomelnic pentru patruzeci de zile (numit sarindar), ori pentru un an, pe care acesta să-l pomenească la toate sfintele liturghii pe care le săvârșește în sfânta biserică.
– În fiecare din sâmbetele Postului Mare, pentru cei decedați după sărbătoarea Sfintei Învieri din anul precedent, rudele „poartă capetele”, adică fac pomeniri pentru sufletul acestuia, aducând la biserică prescuri (capete), colivă și vin. Preotul, cu acest prilej, săvârșește slujba parastasului.
– Obiceiul, practicat în unele părți de țară, de a se deshuma morții la șapte ani și a se reînhuma cu slujbă specială nu este prevăzut în cărțile de slujbă. Oricum, slujba care se face atunci nu este cea a înmormântării, ci a parastasului.
– În legătură cu aceste zile de pomenire a morților, există grija ca ele să fie respectate cu sfințenie la momentul în care se împlinesc aceste soroace. Dacă una din ele cade într-o zi sau perioadă în care, conform rânduielilor bisericești, nu se fac pomeniri de morți, atunci este bine ca slujba respectivă să se facă mai înainte pentru că, atunci când vine sorocul respectiv, slujba să fie deja săvârșită. Este deci indicat ca ea să se facă înainte și nu după sorocul de pomenire.
– Pentru toate astfel de pomeniri este nevoie de colivă, colac, vin și lumânări. Celelalte daruri sunt în funcție de posibilitățile celor care fac pomenirea.
– Contrar unei păreri răspândite în popor, să se știe că, se poate face coliva de grâu fiert și în perioada dintre Sfintele Paști și pogorârea Sfântului Duh.
– Dacă zilele de pomenire coincid cu pomenirea altor răposați, este bine ca slujba să se facă în comun și nu separat, căci cu cît rugăciunea are caracter colectiv, cu atât este mai puternică.
– La aceste zile de pomenire individuală a celor răposați, Biserica a stabilit zilele de pomenire generală a morților, și anume: sâmbăta dinaintea duminicii lăsatului de sec de carne sau a Înfricoșatei judecăți, numită și Moșii de iarnă și sâmbăta dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt sau Moșii de vară, la care tradiția a adăugat și Moșii de toamnă (între 26 octombrie și 8 noiembrie), ziua de șase august, Paștele blajinilor (luni și marți după Duminica Tomei) și Joia Înălțării, în special pentru eroi, ca și ziua hramului bisericii.
Toate aceste zile de pomenire, individuale sau colective, sunt momente de vie și profundă comuniune cu cei răposați. Ele trebuie respectate și cultivate, căci prin aceasta întreținem viu cultul morților și legătura cu pământul sfânt al țării care acoperă osemintele lor.