Părăsiți de mamă, patru frați din satul Bogata, comuna Baia, Adina, Valentin, Ionela Elena și Ana Maria, cu vârste cuprinse între 14 ani și 1 an și 7 luni, își trăiesc copilăria în lipsuri, în sărăcie.
Apropierea noului an școlar îi sperie pe frații mai mari, Adina, elevă în clasa a VIII-a, și Valentin, elev în clasa a V-a, care au nevoie de rechizite, haine, uniforme, încălțăminte pentru a putea merge la școală. Nici mezinele nu sunt mai „bogate”. Ionela și Ana Maria au doar câteva hăinuțe, pe care sora mai mare, care ține locul mamei, după ce aceasta i-a părăsit, le spală cât mai des pentru a avea haine de schimb pentru mezine.
Lipsa mamei, un gol imens în sufletul copiilor
Dacă lipsurile sunt un rău cu care cei patru frați s-au obișnuit, dorul de mamă și nedreptatea pe care aceasta le-a făcut-o copiilor, părăsindu-i, este de neiertat, în opinia lor.
Femeia a plecat de-acasă anul trecut, în luna iunie, pe motiv că s-a săturat de toate și că vrea să plece în Italia. Cel puțin așa ne-a povestit Adina, fiica cea mare, care cu greu își poate stăpâni lacrimile când vorbește despre mama ei. Chiar dacă nu a fost o mamă bună pentru copiii ei, de multe ori apostrofându-i, țipând la ei, lovindu-i chiar, lipsa ei în familia Voicu lasă un gol imens.
„Este foarte greu. Am rămas să cresc patru copii singur. Îmi este greu să-i las acasă și să plec la muncă în pădure. Am un cal bătrân cu care merg la muncă prin sat, pentru a câștiga un ban. Nu-i de-ajuns”, se plânge Todirel Voicu, tatăl copiilor.
Cererile sunt mari și banii sunt puțini, doar din alocațiile copiilor. „Măcar copiii aceștia de-ar fi ajutați cu caiete, cărți, hăinuțe, alimente, că și așa le este foarte greu. Cei mai mărișori mă ajută, sunt copii buni. Cea mare are grijă de cei mici. Cât sunt la școală nu pot să-i opresc acasă. M-ar bate Dumnezeu… Dar tot nu am ce le da mai mult”, ne-a povestit bărbatul.
Iertare, de dragul copiilor
În vârstă de 51 de ani, tată copiilor ne-a spus că a trăit 14 ani în concubinaj cu mama copiilor și că în ciuda faptului că a fugit de-acasă (femeia are 36 de ani), el tot ar ierta-o dacă s-ar întoarce la copii. „I-am trimis vorbă, am vorbit cu ea să vină acasă, de dragul copiilor, că nu-i fac nimic. A venit de Paști, le-a adus câteva hăinuțe copiilor și, într-o zi, cât eu eram la muncă în pădure, mi-a luat de sub pat, unde aveam strânși 14 milioane de lei vechi, și a plecat. Eu adunasem cu greu acei bani din lucru cu ziua pentru a cumpăra un cal nou, că ăsta pe care îl am este tare bolnav și îl chinuiesc așa la lucru, n-am ce face”, și-a continuat povestea bărbatul.
Cartofi, mămăligă, bureți, hrana copiilor
Copiii sunt foarte atașați de tatăl lor, care de voie, de nevoie, s-a învățat să le gătească. „Le fac și eu ce pot și din ce am. Astăzi (n.r. – ieri) le fac o mâncărică de bureți cu mămăligă. Am cules bureți din pădure și i-am pus la fiert în ceaun. Pâine cumpăr mai rar. Le fac mai mult mămăliguță, cartofi…, cam asta este baza”, ne-a spus bărbatul.
Cele cinci persoane locuiesc într-o singură cameră, fata cea mare doarme într-un pat, iar tatăl doarme cu cei mai mici, pe un alt pat. Bărbatul a mai început o mică construcție, unde vrea să amenajeze o cameră pentru copii, dar nu are materiale de construcție pentru a continua lucrările. Acel spațiu este folosit ca depozit. Sunt câteva dulăpioare unde Adina și-a aranjat hainele ei, în mare ordine, ale frățiorilor și ale tatălui. Tot acolo stau agățate câteva pături și un pat care așteaptă să fie folosite, atunci când camera va fi gata.
Merită să fie ajutați!
În zilele în care Todirel Voicu merge la muncă prin sat și copiii rămân singuri acasă, singurul care-i mai vizitează și care le mai poartă de grijă este unchiul lor Octav Voicu. Acesta ne-a spus că mama copiilor a făcut o mare greșeală că i-a părăsit. „Nu avea mare grijă de copii, dar chiar să fugă de-acasă… Un bărbat să crească patru copii singur… este tare greu pentru el, mai ales că cea mică nu are nici 2 ani, iar următoarea nici nu a împlinit 4 ani. Merită să fie ajutați. Cei mari nu trebuie să abandoneze școala. Sunt uniți, sunt copii buni, dar sunt săraci, și nu e vina lor”, ne-a povestit unchiul copiilor.
Au nevoie de ajutor
Cei care pot să-i ajute pe cei patru frați din satul Bogata părăsiți de mamă, cu multe lipsuri (alimente, rechizite, haine), pot să sune la numărul de telefon 0755 564 042 (Todirel Voicu). Gândiți-vă că în timp ce alți copii își aleg iPhone-ul, scuterul sau motorul cu care merg la școală, hainele de firmă, uniformele din cel mai bun material, patru copii așteaptă ca cineva să le ofere o pâine caldă, o pereche de încălțăminte și un ghiozdan cu care să meargă la școală. Nu fiți indiferenți la suferința lor!
Strigăt de ajutor
Părăsiți de mamă, patru frați își trăiesc copilăria în sărăcie
