Trei frați

Părăsiți de mamă, crescuți de vecină



Trei frați, cu vârste cuprinse între trei și șase ani, cu paternitate necunoscută, au fost lăsați de mamă în grija unei vecine, cu promisiunea că pleacă la muncă în străinătate și va trimite sume de bani pentru îngrijirea copiilor.
Femeia a fost de acord cu acest „târg”, mai ales că are 11 copii ai ei, o familie greu de întreținut, și i-ar fi prins bine un ban în plus.
„Unde mănâncă 13, mai mănâncă încă trei”, a spus femeia, și a acceptat propunerea vecinei. Problema a intervenit în momentul în care, după mai multe luni de îngrijire a copiilor „străini”, mama acestora nu a trimis nici un euro acasă.
„Mama copiilor nu și-a ținut promisiunea de a trimite periodic bani în țară pentru creșterea și îngrijirea copiilor. Vecina ne-a contactat și ne-a adresat rugămintea de a găsi o soluție pentru acești copii. Deoarece nu au fost identificate rude până la gradul IV care să poată sau să vrea să-i ia în grijă, s-a luat măsura ridicării în regim de urgență, în acest moment căutându-se cea mai bună soluție pentru a rămâne împreună, având în vedere vârstele mici ale copiilor”, a declarat Nicoleta Lența, purtătorul de cuvânt al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava.



Recomandări

Angajații celui mai mare centru de recuperare neuropsihiatrică din țară, de la Sasca Mică, au primit preaviz și până joi trebuie să opteze pentru alt post