Lăsat pe drumuri

Părăsit de mama naturală, un copil în vârstă de un an a fost preluat de stat

Un copil în vârstă de un an a fost preluat de Protecția Copilului Suceava, după ce mama naturală l-a părăsit, fugind de la domiciliul unde locuia cu concubinul. După plecarea femeii, concubinul l-a lăsat pe micuț în grija vecinilor, care au anunțat Serviciul de urgență din cadrul Protecției Copilului.
În urma evaluării inițiale a copilului, s-a constatat că minorul necesită internarea în spital, pentru mai multe investigații.
Reprezentanții protecției copilului Suceava au contactat-o și pe mama copilului, care a declarat că dorește instituirea unei măsuri de protecție pentru copilul ei, deoarece, a declarat ea, „nu dispune, în prezent, de posibilități pentru a se îngriji de acest copil”.
„Având în vedere faptul că mama a solicitat măsură de protecție, că alte rude care să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului nu au fost identificate, iar în grija concubinului copilul nu poate fi lăsat, deoarece nu are reprezentare legală, atunci când minorul a fost externat din spital, s-a instituit o măsură de protecție la un asistent maternal profesionist”, a declarat directorul executiv al Protecției Copilului Suceava, Margareta Isăilă.

Recomandări

Și-a lăsat acasă brățara electronică de supraveghere și a fost găsită în patul soțului cu care nu avea voie să se întâlnească

Mama lui Rareș Tomache, tânărul sucevean care a suferit un accident grav în Indonezia, apel disperat: „Nu avem cu ce achita spitalizarea lui Rareș”

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni severe

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante
Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante