Măsuri

Parapet dublu și limitare de viteză, la podul de la Milișăuți



Parapet dublu la podul de la Milișăuți
Parapet dublu la podul de la Milișăuți

Lucrătorii de la Drumuri Naționale au intervenit, în cursul zilei de ieri, la podul de la Milișăuți de peste apa Sucevei, unde, duminică seară, trotuarul de pe pod s-a surpat cu tot cu balustradă, pe o porțiune de 27 de metri, ajungând în albia râului Suceava.
Porțiunea căzută a fost înlocuită cu parapet dublu, lucrarea fiind finalizată în câteva ore. Având în vedere situația, s-au impus prin indicatoare restricții de viteză.
De comun acord cu autoritățile județene, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a instituit restricție de viteză de 30 km/h, alături de panouri avertizoare de ocolire și drum îngustat pe ambele părți ale podului de peste râul Suceava.
Zona afectată a fost semnalizată corespunzător, fiind luată decizia interzicerii traficului pietonal pe partea dreaptă (sensul de mers Suceava – Milișăuți), alături de montarea unui parapet metalic tip lisă, pentru protecția pietonilor și vehiculelor.
Podul este inclus în lista transmisă Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere în vederea prioritizării la finanțare, pentru lucrări de reparații capitale, fiind clasificat cu gradul 1 de urgență.
Există și o expertiză din 2018, care sublinia necesitatea executării unor lucrări de reabilitare a podului existent.
Deocamdată, nu s-a aprobat finanțare pentru lucrări de reparații la pod.
Podul a fost construit în 1962, fiind așadar foarte vechi.
În anul 2018, din cauza afectării grave, o parte din pod a fost detonată și refăcută total, însă banii alocați atunci în regim de urgență au fost doar pentru acea porțiune.


Restricțiile de care șoferii ar trebui să țină cont
Restricțiile de care șoferii ar trebui să țină cont
Parapet dublu la podul de la Milișăuți
Parapet dublu la podul de la Milișăuți


Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (1)

Lucrări în regim de urgență la șoseaua de centură a Sucevei, pe sectorul spre Pătrăuți. Se va freza și asfalta doar noaptea