Echipa națională a Paraguayului a învins, ieri, pe stadionul Free State din Bloemfontein, cu scorul de 2-0 (1-0), reprezentativa Slovaciei, într-un meci din etapa a doua a grupei F de la Cupa Mondială din Africa de Sud.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Vera ’27 și Riveros ’86.
Potrivit FIFA, jucătorul meciului a fost mijlocașul paraguayan Enrique Vera.
Selecționerul echipei naționale a Paragayului, Gerardo Martino, a declarat, duminică, după victoria din meciul cu reprezentativa Slovaciei, scor 2-0, că elevii săi au meritat acest succes, informează AFP.
„Am meritat această victorie. Am dominat partida de la un capăt la celălalt. În prima repriză am fi putut să mai înscriem, dar în partea secundă meciul s-a echilibrat și am fi putut fi surprinși de adversari. A fost un moment când am crezut că vom fi egalați. Este o victorie importantă care ne apropie de obiectivul nostru, calificarea în optimile de finală”, a spus Martino.
Selecționerul echipei naționale a Slovaciei, Vladimir Weiss, a declarat, ieri, după înfrângerea din meciul cu reprezentativa Paraguayului că adversarii au fost mai buni, informează AFP.
„Paraguayenii au fost mai buni ca noi. Era un meci important, dar în final noi am fost cei triști. Adversarii au fost mai rapizi și mai buni în duelurile directe. Acestea au fost cauzele înfrângerii”, a spus Weiss.
Italienii încep greu, ca de obicei
Reprezentativa Italiei a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul disputat, ieri, la Nelspruit, în compania selecționatei Noii Zeelande, în al doilea joc din etapa secundă a grupei F de la Cupa Mondială din Africa de Sud.
Smeltz a deschis scorul în minutul 9 pentru neo-zeelandezi, iar italienii au egalat prin Iaquinta ’29, din penalti.
Partida a fost arbitrată de Carlos Batres (Guatemala), ajutat de asistenții Leonel Leal (Costa Rica) și Carlos Pastrana (Honduras), în timp ce rezervă a fost Koman Coulibaly (Mali).
Potrivit FIFA, jucătorul meciului a fost mijlocașul italian Daniele De Rossi.
La partida cu Noua Zeelandă, jucătorii italieni au purtat banderole negre pe brațe, în memoria fostului internațional Roberto Rosato, decedat, sâmbătă noaptea, la vârsta de 66 de ani. Rosato a fost campion european în 1968 și vicecampion mondial în 1970, adunând 37 de selecții în echipa națională. Fostul fundaș central a mai câștigat un titlu de campion al Italiei, patru Cupe ale Italiei, o Cupă a Campionilor Europeni, o Cupă Intercontinentală și două Cupe ale Cupelor, toate cu AC Milan.
Selecționerul echipei naționale a Italiei, Marcello Lippi, a declarat, ieri, după remiza din meciul cu reprezentativa Noii Zeelande, scor 1-1, că jucătorii săi ar fi trebuit să facă mai multe în ofensivă, informează Gazzetta dello Sport.
„Suntem ghinioniști, dar trebuia să facem mai mult în ofensivă. La fel ca și în meciul cu Paraguay, am luat gol la unica acțiune a adversarilor. Apoi am revenit în joc, dar am suferit în atac. Nu știu dacă a fost ofsaid la golul primit, dar cert este că nu trebuia să ajungem în acea situație. Pirlo este un jucător valoros, dar în acest moment nu este refăcut complet”, a spus Lippi.
Selecționerul Noii Zeelande, Ricki Herbert, a declarat, ieri, după remiza cu Italia, scor 1-1, că jucătorii săi s-au descurcat bine având în vedere faptul că formează o echipă despre care unele persoane spuneau că nu va reuși nimic la Cupa Mondială, informează AFP.
„Cred că țara noastră de patru milioane de locuitori s-a oprit pentru a vedea asta. Este un rezultat incredibil pentru fotbal la noi și este evident mai bun decât tot ceea ce am reușit ținând cont de calibrul adversarelor noastre. Totul este posibil și noi ne-am descurcat bine pentru o echipă despre care unii spuneau că nu va face nimic la această ediție a Cupei Mondiale”, a afirmat Herbert.
Clasamentul grupei F înaintea ultimei etape: 1. Paraguay – 4 puncte, 2-3. Italia, Noua Zeelandă – 2 puncte (golaveraj 2-2), 4. Slovacia – 1 punct.
Ultimele meciuri: Slovacia – Italia și Paraguay – Noua Zeelandă (ambele, joi, ora 17.00 – ora României).