Asociația Ruskie Motoțiclistî din România și Camera de Cooperare Economică și Culturală Româno – Rusă au organizat, sâmbătă, 12 iunie, la Gura Humorului, o întâlnire a motocicliștilor, urmată de o paradă moto, cu scopul de a atrage atenția conducătorilor auto asupra prezenței și vulnerabilității motocicliștilor pe șosele, dar și pentru responsabilizarea participanților în trafic în vederea reducerii numărului de accidente, prezența motocicliștilor în trafic fiind tot mai ridicată pe timpul verii.
Peste 150 de motocicliști din întreaga țară, dar și persoane care au venit din străinătate pentru acest eveniment, s-au întâlnit în Parcul Ariniș pentru a purta discuții despre motoare, despre traseele pe care și le-au propus să le parcurgă în acest sezon. Iubitorii de motoare din Gura Humorului și din județ au putut admira motocicletele și s-au putut bucura de surprizele pregătite de organizatori, printre ele numărându-se și bucatele tradiționale din Bucovina.
De la Andrian Fabian, liderul național al Ruskie Motoțiclistî România, parte din familia Night Wolves – Lupii Nopții – cu sediul central în Federația Rusă, la Moscova, am aflat că au fost prezenți peste 100 de motocicliști.
„Nu suntem mulți, este prima ieșire din acest an după relaxarea măsurilor. Am organizat această întrunire cu respectarea tuturor măsurilor vizavi de pandemia Covid și de aceea nici nu am vrut să o facem foarte mare. Și vremea a fost foarte capricioasă și din acest considerent o parte din colegi au renunțat să vină la întrunire. Pentru noi nu este o problemă că plouă, problema este că lipsește vibe-ul care ne ajută pe noi, soarele.
Locația este publică, noi suntem deschiși, poate să vină oricine să vorbim, să vadă motocicletele, să mănânce un balmoș tradițional.
Traseul paradei pornește de la baza pârtiei Șoimul din Gura Humorului, continuă cu orașul Gura Humorului și ajunge până la Mănăstirea Humorului. Noi suntem unul dintre puținele cluburi moto de pe această planetă în care membrii sunt foarte credincioși. Noi credem, noi suntem creștin ortodocși. De aceea facem parada între Voroneț, pârtia Șoimul fiind în cartierul Voroneț și Mănăstirea Humorului”, a motivat Andrian Fabian, președintele Asociației Ruskie Motoțiclistî, traseul ales.
Și motocicliștii sunt în trafic
Pentru Maria Andrian, motociclistă din Bucovina, din Gura Humorului, mersul cu motocicleta este o pasiune.
„Și soțul este motociclist, mersul pe două roți este un mod prin care ne simțim liberi, trăim, ca orice alt sport care îți produce adrenalină. Am fost și excursii mai mari pe motocicletă, am mers până în Crimeea. Am vrut neapărat să mergem acolo și să vedem cum sunt oamenii. Sunt niște oameni extraordinari. Peste tot pe unde am fost am cunoscut oameni minunați.
Astăzi vom porni într-o paradă până la Mănăstirea Humorului pentru că dorim să arătăm că și noi suntem în trafic. Avem speranța că va fi un sezon frumos, lipsit de incidente și accidente. Vom fi în trafic până în toamnă, când vom încheia acest frumos sezon. Ne dorim să fie totul bine, să fim cu toții sănătoși și să ne întâlnim pentru a ne putea îmbrățișa cu drag”, este dorința Mariei Andrian.
Bucovina, zona cea mai frumoasă din România
La festivitatea de deschidere a evenimentului a luat parte și Alexander Vasiliev, consilier al Ambasadei Rusiei la București. Diplomatul rus s-a arătat încântat de frumusețea zonei.
„Mulțumesc pentru această ocazie de a fi printre voi, oameni curajoși. Sunt pentru prima dată la un astfel de eveniment și mă bucur că sunt aici, în zona cea mai frumoasă din România, o zonă foarte interesantă pentru că păstrează tradițiile adevărate și rugăciunile sale și îmbogățește tradițiile prin intermediul culturii altor popoare.
A fost o mirare pentru mine când am aflat că există și în România Clubul Ruskie Motoțiclistî, este un semn că influența țării mele nu este numai economică sau culturală, ci și sportivă. Motocicliștii sunt oamenii care au tradiții proprii, sunt mai multe cluburi internaționale și după părerea mea este foarte bine pentru relațiile între popoare.
Este un eveniment organizat de oameni interesanți și foarte credincioși, este un eveniment foarte interesant din punct de vedere al susținerii culturii și tradițiilor. Mă bucur că suntem împreună și vă doresc în primul rând sănătate, prosperitate și un cer senin”, a fost mesajul diplomatului Alexander Vasiliev, consilier la Ambasada Federației Ruse din București
România poate fi promovată și de motocicliști
Printre participanți s-a numărat și Tudor Afanasov, președintele Camerei de Cooperare Economică și Culturală Româno – Rusă (CCECRR), instituție care a organizat la Gura Humorului o masă rotundă intitulată „România – Rusia în noi formate de cooperare”, cu scopul de a crea o legătură între oamenii de afaceri din România, Bucovina și cei din Federația Rusă, legătură între oameni care vor să viziteze Rusia, sau pentru cei din această țară care vor să vină în vizită în România, în Bucovina.
„Dacă, de multe ori, mergând în est, auzeai foarte puține lucruri despre România, Fabian Andrian a reușit să ducă steagul țării noastre foarte sus. Dacă noi ca și Cameră încercăm să realizăm punți economice și culturale cu Rusia și cu alte state, Fabian a reușit să creeze punți frățești cu o echipă extraordinară și a arătat că România, într-adevăr este, a fost și va fi o țară mândră, puternică, respectată. Și acest lucru se datorează și tuturor motocicliștilor din România care, acolo unde merg, duc steagul nostru și vor să ne promoveze”, a spus Tudor Afanasov.
Din partea Camerei de Comerț România – Rusia, Tudor Afanasov a oferit Asociației Ruskie Motoțiclistî un mic dar simbolic ca dovadă a aprecierii, o diplomă aniversară și semnul CCECRR pe care îl oferă celor „care depun eforturi în crearea de punți, depun eforturi în promovarea României, depun eforturi în promovarea relației bilaterale cu Federația Rusă. Voi aveți o misiune extrem de importantă, aceea de a arăta că prin dialog, prin diplomație, prin diplomația bike-rilor, lucrurile se pot rezolva. Lipsa dialogului nu ne ajută. Continuați dialogul pe motoare, mențineți echilibru și să avem un cer senin”, a fost îndemnul lui Tudor Afanasov.