Prima pompă manuală folosită în județ pentru stingerea incendiilor nu a lipsit din parada organizată, sâmbătă, de Ziua Pompierilor (13 septembrie), de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, pompa fabricată în 1893 și adusă tocmai de la Viena de Gheorghe Colțuneac, cel care aînființat primaformațiespecializatăîn lupta cu flăcările, cea de laBosanci, deschizând parada tehnicii de luptă, urmată de autospecialele moderne, de sute de mii de euro, din dotarea salvatorilor suceveni.
Parada a început la ora 12.00, zeci de pompieri ai Detașamentului Suceava, alături de Fanfara Primăriei, defilând cu cântece ostășești pe traseul Palatul Administrativ -Bilioteca Județeană – Hotelul Bucovina – Policlinica Suceava – Stadionul Areni -sediul ISU Suceava.
Timp de aproape o oră, cei care au ajuns în centrul municipiului Suceava, în zona din fața Palatului Administrativ, au putut privi îndeaproape tehnica de luptă a pompierilor, autospecialele roșii cu girofar încântându-i pe vizitatori, în special pe cei mici, care au probat căștile, dar și alte echipamente ale pompierilor, s-au urcat în barca de salvare sau și-au făcut fotografii cu câinele Ciobănesc german din dotarea Detașamentului Suceava, special antrenat pentru găsirea victimelor sub dărâmături. De asemenea, în jurul prânzului, înainte de paradă, Fanfara Primăriei Suceava a oferit un spectacol de muzică patriotică și de promenadă, în foișorul din parcul central.
“Cineva îmi punea întrebarea, mai în glumă, mai în serios, ce se întâmplă dacă se dă alarma în aceste momente, pentru că suntem aici cu toată tehnica de luptă. Ei bine, acești băieți pe care îi vedeți frumos îmbrăcați, în uniforme de gală, se vor schimba imediat în ținuta de intervenție, vor sări în autospeciale și vor interveni acolo unde situația o impune”, preciza purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plutonierul major Alin Găleată.
Din fericire, nu a fost nici o alarmă, iar manifestările au decurs întocmai cum au fost programate.
Principala atracție de la mall: autoscara care ajunge la 43 de metri înălțime
În afară de acțiunile din fața Palatului Administrativ, care au culminat cu parada la care au asistat și reprezentanți ai autorităților locale și județene, manifestările prilejuite de Ziua Pompierilor au debutat la Suceava încă de sâmbătă dimineață.
La sediul Inspectoratului, au fost avansați în grad înainte de termen doi ofițeri și cinci subofițeri, iar tot în cadru festiv s-au acordat pentru 50 de pompieri diplome de merit, de onoare și de excelență, plachete onorifice, embleme de merit, distincții de serviciu (insigne simbol și insigne onorifice), pentru rezultatele obținute.
La ora 10.00, au avut loc depuneri de coroane și jerbe de flori la Statuia „Pompierului” de la biserica militară din fața sediului ISU Suceava,precum și la mormintele eroilor pompieri din județ, iar după acțiunile din centrul municipiului, pompierii s-au mutat cu tehnica de luptă în parcarea Iulius Mall Suceava, unde au stat de la ora 14.00 la ora 20.00, sute de persoane venind să îi cunoască îndeaproape pe salvatori și să afle cât mai multe despre autospecialele performante ale acestora.
De departe, atracția acțiunilor demonstrative ale pompierilor de la mall a fost autoscara mecanică ce poate ajunge până la 43 de metri înălțime, doritorii, în principal copii, probând, sub atenta supraveghere a reprezentanților ISU, ridicarea la câțiva metri de sol.
De asemenea, la nivelul fiecărei subunității de pompieri din județ a fost organizată sâmbătă „Ziua Porților Deschise”.
„Prin aceste acțiuni organizate am vrut să fim în mijlocul celor în slujba cărora suntem: cetățenilor, cu trupe și tehnică de luptă, cu fanfară și cu cântec”, a conchis șeful ISU Suceava, generalul de brigadă Ion Burlui.



