Putna va fi în sărbătoare sâmbătă, 2 iulie, din două motive. Pe de o parte va avea loc slujba de comemorare a voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt, la 507 ani de la moartea sa, iar pe de altă parte se organizează a treia ediție a Festivalului „Țara Fagilor, în Moldova lui Ștefan cel Mare”.
Organizată de Primăria Putna și Asociația de Dezvoltare Locală Putna, manifestarea va debuta în jurul orei 13.00, în fața Căminului Cultural din localitate, cu o paradă a costumelor populare, a călăreților și a celor mai frumoase calești. Totul se va derula pe acordurile interpretate de Fanfara 10 Prăjini. Manifestările vor continua cu un program artistic la care vor lua parte ansamblurile din Putna, Straja, Bilca, Vicov de Sus, Iaslovăț și Gălănești.
După-amiaza este rezervată tăietorilor de lemne și celor care au mușchi. Concursul sportiv al tăietorilor de lemne și cele de skandenberg sunt organizate de Clubul sportiv Nord Arena din Suceava.
Între un concert de muzică populară și un concurs dedicat oamenilor cu mușchi, localnicii și vizitatorii vor putea admira și cumpăra produsele confecționate de unii dintre cei mai buni meșteri populari din zonă. Manifestările se vor încheia cu un spectacol susținut de Ansamblul „Ciprian Porumbescu”, programat între orele 16.30 și 18.30, iar apoi va avea loc un bal popular animat de Fanfara 10 Prăjini.






