Parabola datornicului nemilostiv

Pe 28 august, în a XI-a duminică după Rusalii, ne vom aminti în Predica de la Sfânta Slujbă de parabola datornicului nemilostiv, care datora stăpânului său 10.000 de talanți.
Stăpânul său l-a iertat. A fost destul ca sluga aceasta să ceară o mică îngăduință stăpânului său și acesta, cu bunătate negrăită, i-a iertat toată datoria. Dar nu se uscaseră bine lacrimile cu care ceruse omul îndurare de la stăpânul său și întâlnește în cale pe unul dintre mărunții lui datornici, care îi datora o sumă foarte mică – o sută de dinari. I-a pus mâna în gât să-l sugrume, strigându-i cu răutate: „Plătește-mi ce ești dator” (Matei 18, 28). Lui i se iertaseră definitiv milioane, iar el, pentru o sută de lei, este gata să-și sugrume confratele.
Când auzim o asemenea istorie ne umplem de revoltă față de purtarea cu totul lipsită de omenie a celui căruia i s-a iertat atât de mult, iar el nu vrea să ierte nimic. Dar să nu ne grăbim să-l osândim prea mult pe acel om fără pic de omenie, pentru că ne osândim pe noi înșine. Căci și noi ne purtăm la fel cu semenii noștri.
Istorioara din Sfânta Evanghelie este o parabolă în care datornicul cu zece mii talanți poate fi oricare dintre noi – dator cu păcate multe față de Dumnezeu, iar stăpânul care iartă datoria este Dumnezeu. Cel dator cu o sută de dinari este oricare dintre semenii noștri.
Datornicul hain, căruia i s-a iertat tot, iar el nu vrea să ierte mica datorie a neputinciosului său datornic, ne reprezintă pe fiecare dintre noi, cărora Dumnezeu ne iartă tot, iar noi nu vrem să iertam nici cea mai mică jignire din partea aproapelui nostru.
Prin această parabolă, Mântuitorul lărgește înțelesul cuvintelor din rugăciunea Tatăl Nostru, în care zicem: „…și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri” (Matei 6, 12).
Noi ne rugăm zilnic cu această rugăciune și rostim zilnic și această a cincea cerere din Tatăl nostru, dar nu știm în ce măsură această cerere – „și ne iartă”, legată de afirmația noastră – „precum și noi iertăm”, nu este mai degrabă o osândă pe care noi înșine ne-o cerem de la Dumnezeu, pentru că noi ne purtăm adeseori față de semenii noștri ca datornicul neomenos din parabolă: deși ni se iartă mult, noi nu iertăm deloc sau foarte puțin; în schimb cerem cu neobrăzare să fim iertați mereu, ca și cum Dumnezeu n-ar vedea și n-ar cunoaște fățărnicia și răutatea noastră.
Sursa: www.crestinortodox.ro