Păpușă cu chipul gimnastei Oana Ban

O păpușă cu chipul Oanei Ban va fi lansată în preajma Crăciunului, fosta sportivă devenind prima gimnastă din România și a doua din lume, care are o păpușă ce o înfățișează și îi poartă numele. „Va fi lansată o păpușă cu chipul meu, dar nu cunosc detalii despre realizarea acesteia. Când vor ajunge păpușile la Cluj, voi face cadou din ele tuturor apropiaților”, a declarat fosta gimnastă. Oana Ban este a doua gimnastă din lume, după americanca de origine română Dominique Moceanu, care are o astfel de păpușă. Papușa Oanei Ban o înfățișează pe sportivă în timpul exercițiului la sol, din finala Campionatelor Mondiale de la Anaheim din 2003, și este mai degrabă o piesă de colecție, tip „statuetă”, fiind realizată dintr-o rășină specială.
Potrivit unui site specializat pe gimnastică, păpușa Oanei Ban este unică, întrucât o înfățișează într-un moment din concurs, lucru foarte de dificil de realizat, datorită fragilității modelului. În cele nouă luni cât a durat realizarea modelului au fost introduse două invenții pentru modelul propriu-zis și una pentru un ambalaj special, ce va permite transportul păpușii în cele mai bune condiții. Oana Ban este medaliată cu aur în concursul pe echipe la Jocurile Olimpice de la Atena din 2004 și mai are în palmares o medalie de argint, tot pe echipe, la CM de la Anaheim din 2003 și o medalie de argint la bârnă la CM de la Debrecen din 2002.

Recomandări

Cockteil…cu amor, umor și poezie. România eternă

De la registre prăfuite la tabloul de bord digital: universitarul sucevean Marius-Sorin Ciubotariu despre modul în care inovația rescrie viitorul contabilității și al educației economice