Un paparazzo care a fost surprins pe proprietatea de la Hollywood a cuplului de actori Angelina Jolie – Brad Pitt a fost arestat, ieri, de poliția din Los Angeles, potrivit autorităților, informează eonline.com.
Fotograful Eric Mitchell, în vârstă de 25 de ani, a fost arestat după ce a fost surprins și imobilizat de un membru al personalului domestic al cuplului Brangelina, informație confirmată de un purtător de cuvânt al poliției din Los Angeles.
Nu se știe cum a reușit paparazzo să intre pe proprietatea celebrului cuplu.
Nici un membru al cuplului Brangelina nu era acasă la momentul incidentului.
Fotograful a fost arestat și eliberat pe cauțiune, urmând să apară în fața judecătorului la o dată care va fi stabilită ulterior.
Interesul pentru viața personală a cuplului Pitt-Jolie este foarte mare în prezent, întrucât mai multe publicații americane speculează, de câteva săptămâni, că Jolie ar fi însărcinată cu gemeni.
Zvonurile privind sarcina lui Jolie, în vârstă de 32 de ani, au început să circule în momentul în care vedeta a participat la premiile Critics’ Choice, decernate pe 7 ianuarie, și toată lumea a remarcat că vedeta arată mult mai sănătoasă decât în ultimele luni, când slăbise foarte mult. În plus, Angelina nu a consumat alcool în timpul acestei ceremonii. Speculațiile au căpătat amploare după ce, la gala premiilor Sindicatului actorilor americani, care a avut loc pe 27 ianuarie, Jolie a apărut îmbrăcată într-o rochie extrem de largă.
Angelina Jolie, în vârstă de 32 de ani, și Brad Pitt, în vârstă de 43 de ani, sunt părinții adoptivi a trei copii, cambodgianul Maddox, în vârstă de 6 ani, vietnamezul Pax, în vârstă de 3 ani, și etiopianca Zahara, în vârstă de 2 ani. Cei doi actori mai au un copil biologic, Shiloh, în vârstă de 20 luni.
Deocamdată, reprezentanții celor doi actori nu au făcut comentarii pe acest subiect.